Nicușor Ene, unul dintre primii antrenori ai Simonei Halep, a murit. Ce mesaj a transmis sportiva
Nicușor Ene, antrenorul care i-a coordonat Simonei Halep primii pași în tenis, a decedat, iar sportiva a transmis un mesaj pe pagina personală de Facebook.
Halep a ajuns sâmbătă la Dubai, unde pregătește noul sezon din WTA, și a aflat vestea în urma unei discuții telefonice. ”Doar ce am aterizat de la Dubai, acolo unde am făcut pregătirea pentru noul an. De fiecare dată când ajung o sun pe mama. Astăzi apelul s-a încheiat cu vestea tristă ca Domn Profesor Ene ne-a părăsit, o persoană blândă care nu m-a certat nici măcar o dată în toți acei 4 ani în care m-a învățat absolut tot ce înseamnă tenisul.
A fost una dintre cele mai importante cărămizi pe care el a pus-o la această carieră minunată a mea. Mă bucur enorm că a fost alături de mine pe scena de la Constanța, atunci când am sărbătorit trofeul de la Wimbledon. Mereu în sufletul meu… Dumnezeu să-l ierte!!!”„, a postat Simona Halep pe Facebook.
Simona Halep și-a trecut în cont, în 2019, un singur trofeu, pe cel de Mare Șlem de la Wimbledon, dar a mai jucat alte două finale. Românca a cedat în ultimul act al turneelor de la Doha și Madrid. A terminat sezonul pe locul 4 WTA, la aproximativ 3.400 de puncte de primul loc, Ashleigh Barty.
Top 10 WTA:
1. Ashleigh Barty (Australia)- 7851 puncte
2. Karolina Pliskova (Cehia)- 5940 puncte
3. Naomi Osaka (Japonia)- 5496
4. Simona Halep (România)- 5462 puncte
5. Bianca Andreescu (Canada)- 5133 puncte
6. Elina Svitolina (Ucraina)- 5075 puncte
7. Petra Kvitova (Cehia)- 4776 puncte
8. Belinda Bencic (Elveția)- 4685 puncte
9. Kiki Bertens (Olanda)- 4245 puncte
10. Serena Williams (SUA)- 3935 puncte