Nicușor Dan se ține de cuvânt! Pe cine concediază, așa cum a promis înainte de alegeri

Publicat: 28/09/2020 | 08:48
Nicușor Dan se ține de promisiune: face două concedieri

Nicușor Dan, cel care este, se pare, primarul ales al Capitalei, a promis că va face două concedieri dacă va câștiga alegerile. S-a întâmplat, după ce a învins-o pe Gabriela Firea, iar când a fost întrebat el a răspuns prompt: ”Îmi păstrez promisiunea!”

CITEȘTE ȘI: FOTOGRAFIA INGENIOASĂ PUSĂ DE NICUȘOR DAN PE FACEBOOK DUPĂ CE A CÂȘTIGAT PRIMĂRIA CAPITALEI

Nicuşor Dan, primarul ales la Primăria Capitalei, a anunţat la B1TV că îşi va păstra promisiunile, asfel că a venit cu primele concedieri. „Da, o să colaborez cu Vlad Voiculescu. Avem un parteneriat PNL – USR-PLUS, iar Vlad Voiculescu este viceprimarul desemnat de PLUS. Și, da, îmi păstrez promisiunea: îi voi concedia pe arhitectul șef și pe șeful de la juridic din Primăria Capitalei”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan, primarul ales al Capitalei: ”Este ziua de naștere a Bucureștiului!”

Nicușor Dan a reușit să o învingă detașat Gabriela Firea, cel puțin după scorul dat de numărarea a 80 la sută din buletinele de vot. A fost și el puțin mirat, dar nu s-a pierdut cu firea și le-a mulțumit bucureștenilor. „Vreau să vă obișnuiți cu ideea că Bucureștiul este partenerul vostru acum. Mai mult mă bucur pentru voi decât mine. Rezultatul este unul istoric”, a declarat Nicușor Dan după aflarea rezultatelor.

„Astăzi este ziua de naștere a noului București. Am încredere că după numărătoarea votului voi fi noul primar al Capitalei. Am încredere că voi fi noul primar și al încredere că majoritatea primăriilor vor fi câștigate de colegii noștri. Vreau să le mulțumesc colegilor care ne-au votat și care s-au implicat și că ne-au dat încredere în ciuda campaniei murdare care s-a desfășurat împotriva noastră. PNL și USR PLUS au ales să susțină voința bucureștenilor.

Bucureștiul nu e un oraș care să excludă pe cineva. Îi chemăm pe toți să fim parteneri în construcția noului București. Îi rog pe reprezentanții PNL și USR PLUS să fie vigilenți în această seară, până la finalizarea numărării voturilor. Am câștigat cu multă muncă o campanie foarte grea, bucureștenii ne-au dat încrederea lor și avem responsabilitatea ca voturile pe care bucureștenii ni l-eau dat să se regăsească întocmai în procesele verbale”, a spus Nicușor Dan.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult