Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, s-a vaccinat împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut chiar de edil, care a trecut prin boală, în aprilie fiind testat pozitiv.
Nicușor Dan a intrat, în sfârșit, în rândul persoanelor vaccinate. Primarul Capitalei a făcut, recent, prima doză. Urmează rapelul, în aproximativ două săptămâni. Ulterior, va primi și certificatul verde, care îi oferă anumite privilegii.
“Da, am făcut prima doză”, a precizat Nicușor Dan, potrivit Digi 24.
(NU RATA: NICUȘOR DAN S-A TUNS. PRIMELE IMAGINI CU EDILUL CAPITALEI, CARE ARE UN LOOK NOU. FOTO)
În ultima perioadă, Nicușor Dan a fost aspru criticat pentru că a amânat să se vaccineze. A existat o situație când primarul Capitalei nu a putut fi prezent la o întâlnire cu Florin Cîțu, la momentul respectiv premierul României, pentru că nu avea certificat verde. Ulterior, pentru a lua parte la întrevederile de la Guvern și Parlament, edilul se testa pentru a putea participa.
La finalul lunii octombrie, Nicușor Dan declara că nu s-a imunizat împotriva COVID din cauza faptului că a contractat virusul. Edilul susținea că în viitorul apropiat se va vaccina, lucru care, de alfel, s-a și întâmplat.
“După cum ştiţi, sunt un om de ştiinţă, sunt un om care vine din mediul academic, care citeşte, se informează şi ascultă de vocea ştiinţei. Mi-am vaccinat fetiţa. Nu m-am vaccinat pentru că am trecut prin coronavirus, mi-a adus fetiţa de la grădiniţă. Sunt cam cinci-şase luni de atunci. Mă voi vaccina şi în momentul în care mă voi vaccina o să aflaţi”, declara, la momentul respectiv, Nicuşor Dan.