Niculina Stoican: „Sarbatorile le petrec acasa, oricati bani mi s-ar oferi pentru o cantare”
Artista a avut un drum greu de parcurs in viata deoarece mama ei, Angelica Stoican, avea un renume, fapt pentru care Niculinei i se deschideau multe usi. Cu timpul insa, a reusit sa demonstreze ca are voce si atitudine pentru a fi remarcata.
„La mine a fost o greutate in plus faptul ca eu veneam dintr-o familie in care mama mea era deja un nume, iar standardul meu pornea de la nivelul la care ajunsese ea si nu de la un inceput, asa cum era firesc. Toata lumea ma compara cu ea si nu prea era corect pentru ca eu eram un copil si aveam mult timp inainte pentru a invata. Anii au trecut si am dovedit ca mi-am facut propria personalitate si ca pot sa reprezint ceva in cantecul popular. E adevarat ca Angelica Stoican este numele de referinta si numele la care noi, cei care venim dupa, ne putem raporta doar, si nu cred ca va mai ajunge nimeni la nivelul ei”, a declarat cantareata pentru radioseverin.ro.
Niculina a mai adaugat ca pentru ea oamenii sunt cel mai important lucru care exista in viata si stie sa isi pretuiasca timpul, dar si viata personala.
„Trebuie sa ma gandesc ca daca am ales acest drum, trebuie sa fac multe sacrificii. Eu sunt un om destul de organizat si sarbatorile de Craciun, Pastele, Sf. Maria, le petrec acasa. Sunt sfinte, niciodata nu cant, nu merg nicaieri, oricat de multi bani mi s-ar oferi. Nu primeaza in sufletul meu banul, ci oamenii mei dragi care m-au ajutat, sustinut tot timpul”, a spus artista.
Intrebata despre Vlad, fiul ei, Niculina a spus ca nu are inclinatie spre cantecul popular si ca este un elev foarte bun.
„Vlad nu are nici o legatura cu cantecul popular. Ii place, canta pentru el, pentru noi, ca sa ne distram, joaca toate jocurile de la noi din zona, vorbeste in grai, dar n-are nici o treaba cu cantecul. Eu sunt multumita cu ce o sa-si aleaga el si ce va vrea sa faca in viata. Studiaza in Anglia, este in ultimul an de liceu, a ales sa faca business management”, a spus Niculina Stoican.