Niculina Stoican răspunde acuzațiilor: ”Eu nu m-am certat cu Petrică Mâțu Stoian niciodată în viața mea”

Publicat: 08/11/2021 | 17:52

Timp de 14 ani a stat Petrică Mâțu Stoian în cadrul Ansamblului Folcloric ”Maria Tănase”. Iar, în toți acești ani, interpretul de muzică populară a încântat publicul cu numeroase melodii și voie bună. Niculina Stoican, colega sa de breaslă, răspunde acuzațiilor și vorbește deschis despre relația dintre ea și solist.

Niculina Stoican și Petrică Mâțu Stoian au fost, ani la rând, colegi de breaslă. În cadrul unui interviu, cântăreața a făcut o serie de declarații referitoare la relația dintre ea și interpretul de muzică populară. De-a lungul anilor, potrivit mărturisirilor sale, cei doi nu s-au certat. Recent, impresarul artistului, Doru Gusman, mărturisea faptul că Petrică Mâțu Stoian ar fi renunțat la Ansamblul din care făcea parte din cauza Niculinei Stoican.

”Nu s-a pensionat devreme. S-a pensionat, pentru că a avut vârsta de pensionare și pentru că, eu, atunci când i-am spus să își continue activitatea, mi-a spus că nu mai vrea, că își dorește foarte mult ca de acum înainte să facă ce vrea el, când vrea el, cum vrea el, și cât vrea el. Nu, cum să fie adevărat? (n.r. că nu ar mai fi avut o relație bună). Fiecare, când face o declarație, își asumă ceea ce spune. Petre a plecat pentru că a dorit să plece, să iasă la pensie, să trăiască pentru el, să se plimbe. (…) Când eu l-am rugat să rămână, asta mi-a spus. Și-a dorit să facă ce vrea el. Eu nu m-am certat cu Petre niciodată în viața mea. Vocile care spun își asumă ceea ce spun. Noi am avut discuții pe un motiv sau altul, care pot fi constructive, dar niciodată nu m-am certat. S-a pensionat mai devreme, ci pentru că a avut anii de pensie. Acum în vară (n.r. a ieșit la pensie). I-am făcut o surpriză în momentul în care a primit decizia de pensionare. I-am pregătit un aranjament floral și ne-am luat la revedere cu toții. I-am cântat „La mulți ani”, a primit aplauze. Plecarea lui Petre din Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” a fost mai mult decât onorantă”, este mesajul transmis de Niculina Stoican.

Vezi și CE A FĂCUT PETRICĂ MÂȚU STOIAN CU DOAR O ZI ÎNAINTE SĂ MOARĂ? DORU GUȘMAN, IMPRESARUL ARTISTULUI, DETALII CUTREMURĂTOARE: “CÂND A IEȘIT DIN CAMERA HIPERBARICĂ, S-A POZAT CU…”

Cortegiul funerar ajunge în seara aceasta la Craiova

Trupul neînsuflețit al interpretului de muzică populară Petrică Mâțu Stoian a fost ridicat în cursul acestei zile de la morga spitalului unde era internat. Cortegiul funerar va ajunge în seara aceasta, la Craiova, în jurul orei 18:00.

Deși s-a stins din viață în cursul serii de sâmbătă, în jurul orei 21:00, interpretul de muzică populară va fi înmormântat în cursul zilei de miercuri, fiind decizia familiei. Având în vedere faptul că bărbatul a murit în weekend, familia a putut ridica trupul neînsuflețit abia în cursul zilei de luni, de la morgă.

Vezi și DE CE VA FI ÎNMORMÂNTAT PETRICĂ MÂŢU STOIAN MIERCURI, DEŞI S-A STINS DE SÂMBĂTĂ? DECIZIA FAMILIEI

Vezi și NICULINA STOICAN, ÎN LACRIMI. ARTISTA FACE PARTE DIN ECHIPA CARE S-A OCUPAT DE ORGANIZAREA PRIVEGHIULUI ARTISTULUI PETRICĂ MÂȚU STOIAN. DETALII DE ULTIMĂ ORĂ

Petrică Mâțu Stoian a murit la 61 de ani, în spital

Petrică Mâțu Stoian a fost un interpret de muzică populară foarte îndrăgit și respectat. Săptămâna trecută, artistul a filmat, alături de colegii săi de breaslă, ediția care va putea fi văzută de Revelion, dar nimic nu prevestea nenorocirea. Bărbatul a ajuns de urgență la spital, după ce a acuzat stări de rău și începuse să tușească cu sânge. Potrivit medicilor, bărbatul suferea de bronhopneumonie post COVID şi cu stare septică. De câteva zile, artistul se afla în tratament post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin. Petrică Mâțu Stoian era imunizat cu ambele doze de vaccin împotriva noului coronavirus.

Sursă foto: Capturi video

This browser does not support the video element.