Niculina Stoican, managerul Ansamblului Maria Tănase din Craiova, neagă ar fi avut o relație rece și că s-ar fi certat cu regretatul Petrică Mîțu Stoian.
Niculina Stoican este una dintre artiste care s-a ocupat de pregătirea priveghiului lui Petrică Mîțu Stoian, decedat pe 6 noiembrie. Aceasta a părut vizibil afectată de decesul îndrăgitului interpret de muzică populară, deși între ei nu mai exista nicio legătură, potrivit impresarului Doru Gușman.
Mai mult, Doru Gușman o acuză pe pe Niculina Stoican artistă că l-a umilit de-a lungul vieții pe Petrică Mîțu Stoian și că din cauza ei cântărețul ar fi plecat de la Ansamblul Maria Tănase din Craiova. Artista susține însă contrariul și spune că nu s-a certat niciodată cu regretatul interpret de muzică populară.
“Fiecare, când face o declaraţie, îşi asumă ce spune. Petre a plecat pentru că şi-a dorit să plece, a dorit să iasă la pensie, a dorit să trăiască pentru el. Nu m-am certat cu Petre niciodată în viaţa mea. Am avut discuţii, dar niciodată nu ne-am certat”, a declarat Niculina Stoian, la Pro TV.
Recent, Doru Gușman a lansat acuze dure la adresa Niculinei Stoican, pe care a acuzat-o că și-a bătut joc de Petrică Mîțu Stoian. Impresarul mai spune că trupul neînsufleţit al artistului nu trebuia dus, sub nicio formă, la Ansamblul Maria Tănase din Craiova, de unde el a plecat supărat.
“A plecat foarte supărat. Petre a plecat de la Ansamblu din cauza ei, a Niculinei Stoican. Îl teroriza, îl umilea. Mai exact: nu s-a dus la un spectacol sau nu ştiu eu ce nu a făcut şi i-a făcut adresă la Primărie, iar Primăria i-a tăiat ziua şi aşa mai departe. Şi multe, multe. Şi Petre a zis: Nu mai suport. Nu mai pot. S-a pensionat din cauza ei. Să scape de ea, să nu o mai vadă. Sunt cuvintele lui: ‘Nu vreau să o mai văd că o ştiu.
(CITEȘTE ȘI: CE AVERE AVEA PETRICĂ MÂŢU STOIAN? CINE ÎL MOŞTENEŞTE PE CELEBRUL CÂNTĂREŢ)
Îi ştiu şi dinţii din gură şi nu suport să mă umilească ea.’ Aşa spunea. Ştie toată lumea. Nu mi-a spus numai mie, ştiu cântăreţii mari, toţi ştiu, dar toţi tac, nu se bagă. Durerea mea este că nu îl lasă acum nici mort, nici mort nu îl lasă în pace. El a spus aşa: şi ştie multă lume: ‘Nici sufletul nu-mi mai calcă pe la Maria Tănase.’ Constantin Enceanu, prietenul lui, ştie. L-a rugat pe Enceanu să-i ia un tablou de acolo, avea un tablou acolo şi el nu s-a mai dus.
Cred că este ultimul lucru pe care Petre şi l-ar fi dorit, să fie dus pe ultimul drum la Maria Tănase. Eu nu am nicio putere pentru că sora lui Petre m-a ameninţat că dacă mai continui cu dusul acasă îl ia şi îl înmormântează la Isverna”, a declarat Doru Guşman.