Niculina Stoican, implicată într-un accident rutier

Publicat: 30/12/2019 | 10:43

Niculina Stoican a fost implicată într-un accident rutier, pe care chiar ea l-a provocat. Din fericire, nici artista de muzică populară și nici celelalte persoane implicate în incidentul grav nu s-au ales cu răni grave… sperietura nu o vor uita însă niciodată. De curând, cântăreața a povestit momentele delicate prin care a trecut în acea zi fatidică.

Niculina Stoican, implicată într-un accident rutier

În vârstă de 49 de ani, Niculina Stoican a fost invitată recent în cadrul unei emisiuni unde a rememorat accidentul grav pe care l-a avut în 2007. În timpul declarațiilor, carismatica artistă a recunoscut că îi place viteza și… din cauza acestui aspect, ea a avut de multe ori permisul suspendat. Ea a dezvăluit că a provocat un accident în urmă cu 12 ani pe Drumul National 7, județului Argeș.

“Am trăit un șoc atunci. Conduceam cu viteză și în fața mea a sărit o mașină. Nu puteam să evit pentru că din partea cealaltă venea un tir. Am închis ochii și am pus o frână de s-a lăsat botul mașinii. L-am lovit pe acel bărbat din plin și am dat cu el printre niște pomi. A fost o minune că a ieșit viu din acest accident”, a povestit Niculina Stoican în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

Potrivit polițiștilor, Niculina Stoican, care se afla la volanul unui BMW X 5, nu s-ar fi orientat corect în trafic și s-a apropiat prea mult de mașina din fața sa, o Dacia papuc. Drept urmare, la o frână, jeep-ul lui Stoican a lovit Dacia. Politistii argeseni au stabilit ca intreaga vina apartine cantaretei de muzica populara, care nu ar fi respectat distanta fata de masina din fata. Drept urmare, Niculina Stoican s-a ales cu o amenda consistenta si, pe deasupra, a ramas, pentru o vreme, si fara masina. Solista a declarat ca, la ora accidentului, se grabea sa ajunga la Bucuresti, unde era invitata sa participe la emisiunea lui Dan Negru, “Vreau sa fiu vedeta”.