Nicu Tobosaru, luat la rost de politisti

De: Cancan
Publicat: 28/07/2008 | 00:00

INTELEGERE. Nicu Tobosaru nu a vrut sa le spuna politistilor cum si-au pus Guvernul si Camera Deputatilor stampila pe legitimatiile lui, dar sustine ca oamenii legii l-au iertat pentru ca le-a facut mii de „cantari” La doar o zi dupa ce CANCAN a dezvaluit ca muzicantul oltean Nicu Tobosaru are legitimatii emise de Guvern, de Camera Deputatilor si de un cunoscut post de televiziune, politia din Banie a demarat o ancheta. „Au venit politistii la mine si m-au intrebat de unde am eu toate actele respective. E, cum tu ai, pe langa sotie, o iubita, de care nu stie nimeni, asa si eu am un mare secret si le-am explicat ca nu le pot spune cum mi-am facut legitimatiile si acreditarile. Fiind oameni de mare valoare profesionala, politistii m-au inteles si m-au lasat in pace, mai ales ca pana acum le-am facut mii de cantari, si o sa le mai fac”, a declarat Nicu Tobosaru. „Sa fie clar, eu sunt Nicu Tobosaru, ma stie toata Europa. Cant numai la imparati si la oameni de mare valoare. Nu am nevoie sa ma laud”, a precizat cunoscutul sef de orchestra din Banie. Muzicantul sustine ca nu are oferte promotionale la „cantari” si merge doar la clienti cu dare de mana. „Ultimul mare om care m-a chemat sa-i fac o cantare mi-a dat un Jeep. Puteti sa veniti sa vedeti, e bijuterie de masina”, a conchis Nicu. (M.C.)