Cântăreața de muzică populară Nicoleta Voicu a povestit, la Antena Stars, cum a îndurat umilințele din partea fostului soț și cum, apoi, a fost dată uitării de propriul fiu.
Nicoleta Voicu divorța, nemaisuportând tratamentele soțului. Iar fiul ei îi era alături, în decizia pe care urma s-o ia. Ulterior, chiar cel căruia i-a dat viață a dat-o uitării și a lăsat-o singură în clipele cele mai grele, fără niciun motiv. „Eu le-am dus (n.r. violențele îndurate din partea soțului) că am fost adult. M-a durut suferința copilului meu și acum mă doare că m-am dăruit pentru toți și am rămas singură. Nu îmi recunosc copilul. Nu știu ce oameni sunt în jurul lui, pentru că el a fost martorul multor suferințe. Cu el m-am consultat la divorț. Când am venit aici prima dată și am rămas singură și casa asta era goală. Era un hambar. Au fost multe lucruri grele”, a dezvăluit Nicoleta. (CITEȘTE ȘI: NICOLETA VOICU, ACUZAȚII LA ADRESA LUI GHEORGHE TURDA: „NU VREAU SĂ SE MUȘAMALIZEZE NIMIC, SĂ NU SE MEARGĂ LA INTIMIDARE”)
„A fost și agresiune. Nu a fost bătaie care lasă urme. A fost o teroare psihologică, de multe ori scotea toate hainele din șifonier. Duceam copilul la grădiniță, mă duceam acasă și la vremea aia cred că aveam 45 de kilograme. Plângeam cât plângeam. Am fost și la 2 noaptea pe stradă și la Poliție. Când ajungea Poliția la ușă soțul se liniștea și ei vedeau ca e liniște. Până am apelat prima dată la Poliție, mi-au trebuit ani. Au fost situații când am ieșit cu copilul pe stradă”, a spus Nicoleta Voicu.
„După divorț am simțit o eliberare. Nu am mai putut. Făceam atacuri de panică de 2 ori pe lună ajungeam la camera de gardă. De multe ori mergeam cu mașina până la intrarea în sat și încercam să par bine atunci când intram în sat. Dacă aș povesti tot, ar plânge și frunzele în pom”, a mai spus interpreta de muzică populară.
Cântăreața de muzică populară avea să răspundă, pe pagina de socializare, unor atacuri la care a fost supusă de către o persoană cărei nu i-a dat numele. ”De ce mi-ar mai păsa de gura lumii?! Am intrat în lumea celor care m-au pus la zid. Am vrut să văd cum sunt acei oameni. Ce pot culege din viețile lor. De ce mi-ar păsa de …gura lumii?!
Am găsit copii din relații extraconjugale, nerecunoscuți, dar am fost umilită pentru faptul că vreau să-mi cunosc părinții naturali. Cu siguranță persoanei care m-a jignit îi era teamă să n-o ajungă trecutul din urmă. Nici nu pot spune mai multe despre această persoană, fiindcă la scurt timp după ce m-a facut albie de porci într-un mesaj de vreo două pagini am aflat că a plecat dintre noi. Dumnezeu s-o ierte! Nu mai bine lăsa o vorbă bună în urma sa?!
Am căutat să înțeleg relațiile de concubinaj cu bărbați căsătoriți, care au și copii. Cum de-o avea astfel de mame timp și pentru viața mea când a propriilor fiice este atât de încălcită? S-au bazat pe faptul că eu nu știu nimic despre ele, dar uite că Dumnezeu nu doarme, iar bunătatea mea s-o cam …gătat. (NU RATA: MESAJUL EMOȚIONANT AL NICOLETEI VOICU PENTRU MAMA EI: ”ȚI-AȘ FACE CHIPUL O ICOANĂ…” + IMAGINI DE COLECȚIE CU ARTISTA CÂND ERA MICĂ)
Am fost pusă la zidul infamiei doar pentru acea diferență de vârstă de părinți care acum trebuie să gestioneze relațiile copiilor din bătătura lor care n-au fost căsătoriți, dar care au relații cu perteneri mult mai în vârstă. La vârsta lor au și copiii, au mult mai multe belele pe cap. Nu-i treaba mea, facă ce-or vrea! Dar fie roata și pătrată, se întoarce măcar o dată. Poate că ceea ce trebuia să fie o rușine pentru mine, e o mândrie pentru alții și nu știau cum să ajungă la ea.
N-am intrat cu bocancii în viața nimănui, dar s-au găsit și oameni care n-au oferit nimic propriilor copii să contorizeze sacrificiile mele…Să spună că toată viața n-am făcut nimic. Așa și, stă cumva copilul meu în casa voastră?!
M-au judecat femei care au găsit de cuviință să revendice un bun care nu le aparținea, dar care se afla în mâinile mele. Nu mai bine și-ar fi plâns morții sau ar fi avut grijă de viețile lor?!
Mai sunt și hiene care se bucură de ceea ce este un drept de suflet și legal, dar care trag cu dinții și se apleacă pentru fiecare firimitura care cade de la masa părinților mei și abia le așteaptă sfârșitul să se îmbogățească și ele.
Mi-e milă, le las să supraviețuiască, eu am mâini, picioare ….Am și minte. Puțină carte.
Despre David Puscas, atâtea jigniri am primit amândoi de la oameni care au noroc că acatistele lor nu pot fi citite în gura mare.
Câte blesteme amestecate într-o rugăminte fierbinte ca Dumnezeu să le salveze copiii de pușcărie, darul beției, mânie, oameni răi numiți dușmani care trebuie să moară…de numai preoții știu ce citesc despre „frumusețea” lor sufletească.
I-am iertat pe toți. I-am strâns într-o groapă de șerpi, i-am lăsat acolo și eu mi-am văzut de ale mele.
Împărțiți pământul, eu vreau să câștig veșnicia timpului, după plecarea mea din acesta lume.
Vreau să las urme frumoase pe care să poată călca și alți oameni frumoși.
Vă iubesc!”, a scris Nicoleta Voicu pe Facebook.