Astăzi este o zi importantă în viața cântăreței de muzică populară Nicoleta Voicu! Ea împlinește o frumoasă vârstă, însă, situația în care se află nu o găsește deloc fericită – artista traversează o despărțire dureroasă de Gheorghe Turda. În urmă cu câteva ore, sărbătorita a făcut mărturisiri sfâșietoare, care i-au făcut pe unii dintre apropiații și fanii săi să aibă lacrimi în ochi.
Cântăreața de muzică populară Nicoleta Voicu împlinește 48 de ani azi. Aseară, cu puțin timp înainte de miezul nopții, ea a făcut publică o nouă poezie în care a așternut gândurile care îi apasă sufletul. Versurile au fost însoțite de o poză alb-negru, parcă ilustrând mai bine ceea ce este în mintea și inima fostei iubite a lui Gheorghe Turda. Indirect, ea vorbește despre relația de dragoste cu celebrul artist de muzică populară, despre care a spus: “Nu mi s-a spus la nicio școală/Că a iubi e un păcat” – cei doi au primit multe critici când și-au asumat relația anul trecut din cauza diferenței de vârstă… aproape 23 de ani. Cântărețul va împlini 71 de ani pe 6 martie.
“Și mâine iar e ziua mea…
«N-am să-i dau lumii socoteală/Când și pe unde am umblat./Nu mi s-a spus la nicio școală/Că a iubi e un păcat.
Ce știe lumea despre mine,/Câte dureri în mine-am strâns./Cum de pământul ne mai ține/Când facem răul dinadins?!
Și mâine iar e ziua mea,/Eu n-am chemat-o, dar ea vine./Nu-i pasă că mi-i viața grea,/Că dau unii cu piatra-n mine.
Ce rău oi fi făcut la lume,/Eu nu m-am jelit nimănui./De n-am avut un colț de pâine/Am vrut să spun, dar oare cui?!
Cum să lovești cu vorbe grele/Fără să întrebi cine sunt./Dac-ai ști patimile mele,/M-ai obloji cu un cuvânt.
Sunt singură, cu Dumnezeu./El nu mă ceartă, stă cu mine./Și-mi spune că de azi mi-i greu,/Mâine, sigur îmi va fi bine!»
Nicoleta Voicu”, a scris sărbătorita pe pagina ei oficială de Facebook.
Citește și: Ce poezie i-a dedicat iubita lui Gheorghe Turda: ”Te-aș iubi ca…”
“La mulți ani si multă sănătate!”, “Frumoasă poezie!! Scrisă cu sufletul!! Ești o romantică!! Îți doresc să fii fericită!! La mulți ani!!!??Noroc și sănătate!!?”, “De la mine, un strop de fericire”, “La mulți ani ție, Nico și mulți pupici. Viața merge înainte”, “La mulți ani frumosi si sănătoși draga mea colega !???” sunt cinci dintre urările pe care Nicoleta Voicu le-a primit de ziua ei de naștere.