Un lucru este cert! Nicoleta Nucă ține la imaginea ei și vrea să se apropie cât mai mult de perfecțiune. Iar pentru asta, artista va apela la o procedură non-invazivă. ()
Nicoleta Nucă are o cicatrice pe față cu care s-a pricopsit la 3 săptămâni de la naștere. Iar semnul îl are din cauza unor probleme medicale. Așa că acum… Nicoleta Nucă vrea, cu orice preț, să scape de el și va apela la o procedură non-invazivă. (CITEȘTE ȘI: NICOLETA NUCĂ ŞI-A SCOS SILICOANELE LA PISCINĂ! CUM ARATĂ ARTISTA DUPĂ CE S-A ”TUNAT”)
”Am o cicatrice pe față. Am început o procedură cu laser care, în timp, va nivela această cicatrice. Adevărul este că nu voi putea să scap sută la sută de ea. Este o cicatrice foarte veche, încă de la naștere, de la trei săptămâni de la naștere, pe care am căpătat-o în urma unei probleme medicale. Am avut momente când m-am simțit complexată de această cicatrice, dar am învățat să o accept. Am învățat că este o parte din mine. Și, dacă pot un pic să o mai corectez o fac. Dacă mi-ar fi spus medicii că nu există nicio rezolvare, aș fi trăit cu ea, pentru că am impresia că e parte din mine și este un semn despre care lumea știe că îmi aparține mie. Cred că trăim într-o societate în care putem să ne ajutăm foarte mult pe noi înșine. Dacă pot să corectez ceva și să mă simt mai bine cu cea ce am făcut, o voi face. dacă nu, voi învăța să îmi accept defectele și să trăiesc bine mersi.”, a mărturisit Nicoleta Nucă în cadrul unei emisiuni TV.
Pentru o imagine cât mai aproapiată de ideea de perfecțiune, Nicoleta Nucă a trecut și pragul medicilor esteticieni. Iar pentru a se menține, artista a adoptat un stil de viață sănătos. (CITEȘTE ȘI: NICOLETA NUCĂ ŞI-A SCHIMBAT LOOK-UL! CUM ARATĂ CÂNTĂREAŢA DE CÂND A INTRAT ÎN TABĂRA ROŞCATELOR)
”Au fost niște intervenții despre care am vorbit. Atât. În rest – sală, mod de viață sănătos. Poate că am mai slăbit puțin. Nu am slăbit dramatic…”, a mai spus Nicoleta Nucă. ()