Nicoleta Nucă, la momentul adevărului. A anunțat ce intervenții estetice are. “La nivelul feței…”
Originară din Republica Moldova, Nicoleta Nucă este stabilită de mai mulți ani în România. În prezent, este o artistă apreciată, cu foarte mulți fani în special pe rețelele sociale. Tânăra este foarte apropiată de urmăritorii ei, cu care ține constant legătura.
Recent, Nicoleta Nucă le-a dezvăluit și ce intervenții estetice are, fanii fiind foarte curioși să afle adevărul direct de la sursă. Artista nu s-a ferit deloc să le răspundă.
“Nu am făcut așa multe schimbări. Schimbarea majoră la față a făcut-o rinoplastia, pe care mi-o doream cu multă vreme înainte să vin în România și să mi-o permit, și pe care am făcut-o și din motive medicale, nu doar estetice”, a anunțat Nicoleta Nucă pe Instagram.
“Nu am operații la nivelul feței, doar acid în buze”
Cu această ocazie, Nicoleta Nucă a dezvăluit că prima dată și-a injectat buzele la puțin timp după ce a împlinit 18 ani, fiindcă așa a simțit.
“La nivelul feței operații nu am, doar acid în buze. Și ca să-ți zic un secret, aveam acid în buze încă dinainte să vin în România acum 7 ani. De fapt mi-am injectat buzele prima dată la 18-19 ani, pentru că așa mi-am dorit eu”, a mai spus artista.
Nicoleta Nucă, detalii despre nunta cu iubitul ei: “Va fi ceva restrâns, cu o mână de oameni”
Altfel, Nicoletei Nucă îi merge foarte bine din punct de vedere sentimental. Formează un cuplu de patru ani cu Alex Ursache, cu care are în plan să se căsătorească. Cântăreața a povestit că nu își dorește o nuntă fastuoasă, ci ceva restrâns, doar cu familia și prietenii apropiați alături.
(NU RATA: NICOLETA NUCĂ, APARIȚIE DE SENZAȚIE PE INSTAGRAM. CU DOARME „ÎMBRĂCATĂ” CÂNTĂREAȚA. FOTO)
“N-am planificat încă nunta deoarece suntem în pandemie. Am o listă întreagă de rochii. Ne gândim la ceva foarte restrâns, cu o mână de oameni, adică familia și cei mai apropiați oameni, cred că nici 20. Undeva peste hotare ne-am gândit s-o facem, în Italia undeva în Capri, nu mă văd în România”, a dezvăluit artista în luna octombrie.