Nicoleta Luciu a reuşit să dea jos 13 kilograme, după ce a renunţat la un aliment. Vedeta a urmat o dietă cu care multe persoane nu sunt de acord, dar rezultatele nu au întârziat să apară. Într-o singură lună, bruneta a ajuns să fie mulţumită de silueta pe care o are.
„De Crăciun m-am îngrăşat şi eu puţin şi am dus îngrăşarea asta undeva spre 70 de kilograme, avand in vedere că aici se mănâncă foarte frumos şi sănătos, frumos la genul că arată foarte bine toate platourile pe care le pui pe masă în momentul în care ai musafiri, adică slăninuţă, brânzică, ceapă roşie. Acum o lună de zile m-am pus pe slăbit. Dacă tot a venit primăvara e important să ne menţinem în formă cu ce e pe piaţă. Având în vedere că culoarea verde e la modă primăvara, am dat iama în verdeaţă. Fără pâine, fără nimic! O singură lingură de cereale, griş, hamei, grâu fiert, quinoa, tapioca, seminţe de chia şi tot aşa. Treisprezece kilograme într-o lună”, a spus Nicoleta Luciu.
„N-am cum s-o tai că n-aveam de unde s-o tai, că n-am avut două sute de kilograme ca să zic că am rămas cu surplus de piele, numai că, tot aşa, slăbind, braţele mele, la vremea respectivă nu arătau foarte bine şi s-a făcut un minilifting”, a mai spus Nicoleta Luciu.