Tânăra cântăreaţă Nicole Cherry şi-a petrecut vacanţa de iarnă la munte, la Predeal, împreună cu familia şi prietenele ei, bucurându-se de aerul curat, făcând conversaţie cu diverşi oameni de zăpadă cu care s-a întâlnit pe pârtie, pentru ca apoi, după distracţia de afară, să se mute în spa-ul şi piscina din incinta hotelului.
„Am petrecut câteva zile la munte, momente pe care le-am vrut a fi relaxante şi doar pentru liniştea mea. Am avut un an plin, iar această mini vacanţă mi-a redat energia pentru ceea ce îmi va rezerva 2017. Am făcut plimbări în aer liber şi curat, prin zăpadă, iar cel mai drăguţ mi s-a părut când am făcut un om de zăpadă. Ne-am amuzat teribil că am reuşit una ca asta şi ne-am bucurat mai ceva ca nişte copii. La urma toată, eu încă sunt un copil şi îmi place acest lucru“, a declarat Nicole despre vacanţa petrecută la Predeal.
(Răzvan Sava)