Nicole Cherry a mărturisit că nu reuşeşte să ţină tot postul Paştelui, însă a găsit o metodă ca să se poată spovedi şi împărtăşi, aşa cum cere datina.
Postul şi cariera de artist nu prea fac casă bună! Nicole Cherry a mărturisit că din cauza programului pe care-l are nu reuşeşte să aibă un regim alimentar echilibrat, care să-i permită să ţină postul ca la carte. Cu toate astea, vedeta a mărturisit că în apropierea Paştelui face un efort pentru a putea merge să se spovedească şi să se împărtăşească.
”O să ţin post exact atunci în perioada aceea ca să mă spovedesc, să mă împărtăşesc, pentru că asta fac mereu. Având în vedere şi programul acesta, am nevoie şi de proteină”, a declarat Nicole Cherry.