Nicole Cherry a fost invitată, recent, la podcastul prezentat de Damian Drăghici, prilej cu care a vorbit foarte deschis despre familia ei, dar și despre începuturile carierei sale, când nimeni nu bănuia că este româncă.
Mai mult decât atât, viitoarea mămică a dezvăluit că s-a confruntat cu un val de întrebări ”obraznice” din partea oamenilor, după ce s-a aflat că este de etnie rromă.
„După ce am devenit cunoscută, am simțit discriminarea când nici măcar nu se știa că sunt țigancă. În momentul în care am devenit cunoscută, oamenii nu știau că sunt româncă și am avut parte de un val de comentarii extrem de frumoase despre cât de bine cânt în engleză, accentul meu jamaican, că sunt franțuzoaică, că sunt din Jamaica, că sunt mulatră. În momentul în care au aflat că sunt româncă a început hate-ul, că nu mai am accent potrivit, că mă screm când cânt, tot felul de lucruri.
Dacă noi nu ne apreciem oamenii și talentele… Adica te-ai bucurat de un om, ai fost fascinat de melodie, de fata aia, și când ai aflat că e româncă nu ți-a mai plăcut, înseamnă că ai ceva cu țara ta. N-are cum să îți placă ceva și apoi să nu îți mai placă atunci când afli că e din România”, a dezvăluit Nicole Cherry.
”Atunci când s-a aflat că sunt țigancă, eram încontinuu întrebată și pe mine mă deranja pentru că nu mai era o simplă întrebare, devenise un pic obraznic subiectul și deviase în anumite zone în care mie nu îmi plăcea și nici familiei.
Și tata a simțit lucrul ăsta și a fost sunat de o revistă de mondenități și l-au întrebat „Fata dumneavoastră este țigancă” și el a zis „Doamnă, ce aș putea sa zic eu? Dacă zice că e țigancă, mă supăr eu, că eu sunt român. Dacă zice că e româncă, se supără mă-sa că e țigancă. Acum luați-o cum vreți”. Și a închis telefonul și de atunci nu a mai sunat nimeni. Eu dacă aș renega vreodată că sunt țigancă, e ca și cum mi-as renega propria mamă, de la care am învățat cele mai multe. Așa cum m-a crescut ea, eu sunt de fiecare dată lăudată, că sunt matură, că am o mentalitate frumoasă, că vorbesc frumos”, a mai spus Nicole.
Sursa foto: Nicole Cherry Facebook