Nicolae Mavrodin a fost arestat pentru infractiuni economice. Haiducul-evazionist
Pe langa functia de capetenie nationala a haiducilor din Romania, Mavrodin este si presedintele Fundatiei Nationale pentru Tineret. El este acuzat de oamenii legii ca a refuzat in mod nejustificat sa prezinte Garzii Financiare documentele financiar contabile ale fundatiei, careia i-a adus un prejudiciu de 275.000 de euro. Nu se stie ce se va intampla, intre timp, cu Asociatia Haiducilor. Cand a infiintat-o, Mavrodin spunea ca nu vrea „sa mai lupte de unul singur cu sistemul”. „Am zis ca, daca eu sunt haiduc, sa vad cati haiduci sunt in tara. S-au facut deja sase filiale si se vor mai face 20”, spunea, in urma cu o luna, Nicolae Mavrodin. Buni prieteni, el nu l-a uitat nici pe Miron Cozma, pe care spune ca il apreciaza nespus de mult pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. Drept urmare, Miron Cozma este si el membru de onoare al asociatiei, ca si Florin Piersic. Totodata, Adrian Pintea si Jean Constantin au primit titlurile de capetenii post-mortem. Obiectivul principal al Asociatiei Haiducilor este ca aceasta sa devina „scanteia care sa reaprinda in sufletele romanilor speranta de dreptate, adevar, loialitate, incredere si libertate”.