Nicolae Dică, antrenorul principal al vicecampioanei României, a pus remiza 2-2 înregistrată la Voluntari cu FC Botoșani în cadrul rundei a VII-a a Ligii I pe seama oboselii acumulate de elevii săi.
„Am început foarte bine, am marcat două goluri, conduceam jocul, dar am primit acel gol în minutul 43 şi am făcut o repriză a doua foarte proastă din toate punctele de vedere. Nu am fost echipă scurtă, compactă, ne-am dus târziu în pressing, nu am pus probleme în atac până în minutul 90. E foarte puţin. Jucătorii nu trebuie să-şi găsească scuze că am jucat acum trei zile, mai ales că unii nu au jucat joi. S-a acumulat oboseală, şi fizică, şi mentală, veneam după acel eşec cu Rapid Viena. De obicei am schimbat după meciurile de Europa League în campionat. Am dorit jucători proaspeţi în echipă, pentru că am avut o partidă foarte grea. Zlatinski este de două săptămâni cu noi, am vrut un jucător proaspăt, care nu a jucat joi şi care putea să ne aducă un plus de agresivitate la mijlocul terenului. Dar s-a văzut că nu are ritm de joc, pentru că nu a mai jucat din prima etapă, cu Sepsi, nu am văzut acea agresivitate şi l-am schimbat”, a declarat Nicolae Dică, antrenorul principal al FCSB.
Vicecampioana României venea după patru victorii consecutive în Liga I și în urma remizei cu Botoșani nu a reușit să profite de înfrângerea suferită de CFR Cluj cu Viitorul pentru a se distanța în fruntea clasamentului, având doar două lungimi în fața ardelenilor.