Nicolae Dică, mesaj pentru jucători: „Intrăm și jucăm!”
Viking – FCSB, va avea loc astăzi, de la ora 20:00, pe terenul sintetic din Stavanger, duelul contând pentru manșa secundă a play-off-ului Conference League. În tur, norvegienii s-au impus pe „Național Arena” cu scorul de 2-1.
Surprinzător, vicecampioana României a cedat în urmă cu o săptămână în propriul fief cu scorul de 2-1. Deși a deschis rapid scorul prin Florinel Coman în minutul 3, nordicii au întors rezultatul până la pauză prin reușitele semnate de Kevin Kabran (min.5) și Sondre Bjorshol (min.35). Eșecul i-au determinat pe „roș-albaștri” să solicite Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) amânarea meciului din SuperLigă cu FC Botoșani din deplasare, pentru a pregăti cât mai bine returul din Norvegia.
Vicecampioana a fost sprijinită în acest demers de Universitatea Craiova și CFR Cluj, celelalte două reprezentante ale țării noastre în Conference League, partidele din runda a VI-a din SuperLigă (FC Botoșani – FCSB, FC Hermnannstadt – CFR Cluj și Chindia Târgoviște – Universitata Craiova) fiind reprogramate pentru 24-25 septembrie.
Nicolae Dică le-a transmis jucătorilor de la FCSB că trebuie să facă un joc defensiv perfect în fața lui Viking pentru a reuși calificarea în grupele Conference League.
„Ce m-a determinat să spun acel lucru? Faptul că am făcut un meci bun, chiar foarte bun, că am dominat cap-coadă, că am avut posesie 70%, că am tras de peste 25 de ori spre poarta lor, că am avut, cred, 15 șuturi pe poartă, că ne-am creat ocazii multe. Ei au avut două situații, să spunem, și ne-au marcat tot atâtea goluri. Toate aceste lucruri m-au făcut să am acea reacție, în care cred cu tărie și acum. Adversarul are un avantaj, că a câștigat meciul tur cu 2-1. Eu cred că vor proceda la fel ca la București și vor încerca să ne închidă și să se apere bine. Vor reacționa pe contraatac, vor aștepta fazele fixe, dar am pregătit multe lucruri pentru acest joc. O să le vedeți joi seară. Avem nevoie ca din punct de vedere defensiv să fim perfecți. Să nu mai luăm goluri atât de ușor, să nu mai oferim șanse adversarilor, așa cum s-a petrecut în tur. Ne-am antrenat câteva zile pe sintetic, aceasta e situația, nu vreau să discutăm și să invocăm această situație. E sintetic, OK, intrăm și jucăm. Nu vreau ca jucătorii să se gândească la acest lucru și să se lase influențați în mod negativ”, a declarat Nicolae Dică.
În ciuda eșcului din tur, atmosfera în vestiarul FCSB este una bună, elevii lui Nicolae Dică fiind convinși că au forța de a întoarce rezultatul și a se califica astfel în grupele Conference League, optimismul vicecampionilor fiind dat în primul rând de evoluția bună pe care au avut-o în urmă cu o săptămână contra nordicilor.