Nicolae Dică, antrenorul formaţiei FCSB, a declarat că victoria cu 4-0 obţinută de echipa sa în runda a XX-a din Liga I pe „Naţional Arena” cu Juventus este pe deplin meritată. Dică a dezvăluit la finalul confruntării şi motivele pentru care echipa sa nu a reuşit să puncteze până la pauză în poarta lanternei campionatului.
„În prima repriză am oferit foarte puţin, n-am făcut nici măcar un presing bun, n-am recuperat mingea sus, iar asta s-a văzut. Mă bucur că Tănase a marcat două goluri din poziţia de atacant, va mai fi folosit acolo, e un lucru bun că de la mijloc în sus am jucători polivalenţi. Le-am cerut băieţilor să fim din nou ofensivi, să ne recăpătăm bucuria de a marca. Nu am rezolvat încă nimic, suntem în continuare pe doi. Trebuie să muncim bine şi să rămânem concentraţi dacă vrem să ne îndeplinim obiectivele la finalul sezonului”, a declarat Nicolae Dică, antrenorul principal al FCSB, la flash-interviurile de după meci.
Întrebat de ce l-a schimbat pe Denis Alibec la pauză, tehicianul s-a dezlănţuit la adresa vedetei sale.
„Am considerat că Alibec n-a dat un randament bun şi consider că am făcut bine că l-am scos, pentru că după am reuşit să marcăm în partea a doua. A intrat un jucător mai proaspăt! Nu trebuie să mai facem din Alibec un caz naţional. Este un simplu jucător, la fel ca toţi ceilalţi”, a conchis Dică.
După victoria cu Juventus Bucureşti, FCSB a revenit pe locul 2 în Liga I fiind la cinci puncte de liderul CFR Cluj.
Cristi P.