Nicolae Dică: „Am primit două goluri pe greşeli copilăreşti!”

Publicat: 22/10/2018 | 07:15
Din cauza accidentărilor, Nicolae Dică nu a putut alinia pentru două jocuri consecutive acelaşi prim "11"
Nicolae Dică, antrenorul principal al FCSB, a declarat că nu-și explică căderea din jocul echipei sale în cel de-al doilea mitan al partidei pierdute în Bănie cu Universitatea Craiova, scor 2-1.

„Am început jocul bine, am marcat, apoi ne-am creat ocazii să facem 2-0, dar nu am reuşit. A doua repriză nu a fost bună, le-am dat şansa celor de la Craiova să marcheze două goluri. Am primit două goluri pe greşeli copilăreşti. O să analizăm împreună cu staff-ul şi cu jucătorii. Tănase luase acel cartonaş galben, era puţin nervos. Am văzut că Moruțan pe spaţii a făcut diferenţa. M-am bazat pe asta, dar nu a fost o alegere bună.  Se poate întâmpla la un meci să iei decizii greşite. Se întâmplă să greşeşti. Nu am reuşit să fiu inspirat şi am pierdut jocul”, a declarat Nicolae Dică, antrenoru principal al FCSB.

În duelul de pe „Ion Oblemenco” echipa lui Nicolae Dică a început mai bine, și a reușit să deschidă scorul în minutul 8, prin autogolul lui Kelic. În partea secundă, oltenii au reușit minunea.  Bosniacul Elvir Koljic a egalat pentru Craiova la câteva minute de la reluarea partidei în timp ce elvețianul Matteo Fedele a marcat cu un şut din afara careului (min. 72).

Universitatea Craiova a câştigat după 16 ani în fața roș-albaștrilor și cu cele trei puncte a urcat pe locul 5 în Liga I având 19 puncte, la fel ca și Sepsi și Viitorul, dar cu un golaveraj superior.

De partea cealaltă, FCSB se află pe locul 2 cu 21 de puncte fiind la douăă lungimi în spatele liderului CFR Cluj.