Marele artist Nicolae Botgros este din nou în fața unei provocării- el este infectat cu COVID-19. Deși nu are simptome severe, maestrul este reținut și își dorește să depășească cu bine și această cumpănă.
„Este aproape de COVID. Sunt vaccinat de 2 ori și cred că de data asta nu își are locul o formă mai severă. E mai mult o răceală, își revine vocea, sunt bine. Mai am 2-3 zile și ies din carantină”, a declarat în exclusivitate maestrul la Prima TV.
Infectat anul trecut cu Covid-19, cu o formă severă, Nicolae Botgros s-a vaccinat și îi îndeamnă pe toți să facă asta. „Vaccinul de data asta s-a dovedit a fi foarte bun. Am avut un guturai, nu am avut febră, saturația foarte bună. M-a protejat foarte mult vaccinul”, a spus Nicolae Botgros la Exclusiv VIP la Prima TV.
În 2021, Nicolae Botgors a fost la un pas de moarte din cauza Covid-19.
„A fost cel mai greu moment din viața mea, îmi luasem rămas bun de la copii, familie, soție. A fost un moment critic. Dumnezeu a fost cu noi și puterea oamenilor care s-au rugat pentru mine s-a simțit foarte tare”, a spun optimist maestrul Botgros
2021 a fost însă un an tare greu pentru Nicolae Botgros pentru că și-a pierdut soția. „Plecarea soției a fost o ruptură foarte mare pentru mine. Nu doresc nimănui aceea durere. Nici celui mai mare dușman. Trăiesc cu durerea în suflet.”
Acum, actorul este în perioada de recuperare și are planuri mari pentru viitor. „Să ne ajutăm unul pe altul și să ne fie bine. Să ne întoarcem la concerte și să fim sănătoși.”