Nick Rădoi vorbește despre planurile sale! “În America am construit un imperiu!”

Publicat: 10/12/2021 | 23:40

Nick Rădoi, în vârstă de 57 de ani, trăiește în America de când era adolescent! Peste Ocean, a reușit să-și construiască un adevărat imperiu, iar stilul de viață pe care-l are nu l-ar schimba cu nimic. Nicio femeie nu l-ar putea convinge să renunțe la traiul de acolo. CANCAN.RO a stat de vorbă cu afaceristul și a aflat care-i sunt planurile, dar și cum privește o posibilă întoarcere în România. 

Pandemia de coronavirus i-a afectat afacerile, însă nu vede lucrurile într-o manieră negativistă! A reușit ca, până acum, să muncească și să adune suficient încât să-și permită să se retragă. Nu de tot, ci doar cât să depună mai puțin efort! Nick Rădoi ne-a dezvăluit, în exclusivitate, că simte nevoia să privească viața altfel. Vrea să se bucure mult mai mult de fiecare moment, iar munca să cadă pe planul doi.

„Foarte multă lume a suferit din cauza pandemiei și aici mă pot include și pe mine. Afacerile îmi sunt afectate, dar pentru mine e foarte OK. Toată viața am muncit și au trecut ani în care nu am știut să fac altceva decât să muncesc. Așa că e timpul să schimb lucrurile și să fac în așa fel încât să existe mai mult pentru mine.

Nick Rădoi nu ar da America pe nimic

Sunt determinat să schimb mai multe aspecte din viața mea! Să nu mai muncesc atât de mult, să văd toată lumea, să ajung în România de mai multe ori, nu doar o singură dată. De când a venit pandemia, nu am reușit să vin în România decât de vreo două, trei ori. Asta e ideea, să am o viață mai liniștită și timp mai mult pentru mine”, ne-a dezvăluit afaceristul.

(VEZI ȘI: MĂDĂLINA, IUBITA LUI NICK RĂDOI, ÎL ACUZĂ PE MILIONAR DE ZGÂRCENIE: ”CÂND I-AM CERUT BANI, MI-A ZIS CĂ NU E PROBLEMA LUI!”)

“În România nu rezist mai mult de trei săptămâni”

Referitor la o posibilă întoarcere în România, afaceristul recunoaște că nu intră în planurile sale. Își iubește țara natală, însă viața pe care și-a construit-o peste Ocean îi surâde mult mai mult.

„E imposibil pentru mine să renunț la America pentru că de la 19 ani sunt aici. Nu mi-aș putea lăsa viața de aici și imperiul pe care l-am construit. Nu aș vedea nicio posibilitate să mă întorc în România. Sunt patriot, dar de câte ori vin în România nu rezist mai mult de trei săptămâni. Sunt unele lucruri din țară care nu-mi plac, deși iubesc țara, tradițiile, mâncarea” , a conchis afaceristul.

În ce condiții ar ierta-o Nick Rădoi pe Mădălina Apostol

„Să renunțe la afacerea pe care și-a deschis-o!” , asta ne-a răspuns Nick Rădoi atunci când l-am întrebat dacă s-ar putea împăca cu Mădălina Apostol. Până atunci, însă, zilele trec, iar afaceristul, deși are prieteni mulți, este tot singur. Cu toate acestea,  din punct de vedere sentimental, este bine. Uneori amintirile îl răscolesc, dar e ceva normal!

CANCAN.RO: Cum mai ești din punct de vedere sentimental, având în vedere că Mădălina e în continuare în România?

NICK RĂDOI: Din punct de vedere sentimental sunt OK! E normal să existe sentimente și amintiri frumoase. De multe ori, sunt multe locuri de care-mi amintesc, pentru că am fost acolo împreună. Sunt convins că și ea simte la fel, dar viața merge înainte. Sentimentele cred că rămân o perioadă.

„Sunt un bărbat puternic!”

CANCAN.RO: Între voi doi totul s-a sfârșit sau mai e cale de împăcare?

NICK RĂDOI: Afacerea pe care a deschis-o, dacă ar renunța la ea și s-ar gândi să plece din România și să se întoarcă în țară doar în vizită, da, există șanse de împăcare.

CANCAN.RO:  Îți este greu de când Mădălina s-a întors în țară? Sau ești obișnuit să fii un bărbat puternic, care nu are neapărat nevoie de o parteneră pentru a fi bine?

NICK RĂDOI: Sunt un bărbat foarte puternic și mă ajută foarte mult și momentele în care sunt singur. Acestea reprezintă un moment de relaxare. Din moment ce am fost căsătorit 29 de ani nu mă pot comporta ca un tânăr, să intru în depresie. Nu există așa ceva! Viața mea a fost trăită doar în familie. Dacă trăiești în stilul acesta și după o asemenea căsătorie, îți dai seama că nu ai cum să te simți singur.

(CITEȘTE ȘI: NICK RĂDOI RĂSPUNDE ACUZAȚIILOR PE CARE MĂDĂLINA APOSTOL I LE ADUCE: “ÎNCHIDEREA ROBINETULUI FINANCIAR I-A PRINS BINE, ACUM VA ȘTI SĂ APRECIEZE VALOAREA BANULUI!”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Facebook.com