Nick Rădoi răspunde acuzațiilor pe care Mădălina Apostol i le aduce: “Închiderea robinetului financiar i-a prins bine, acum va ști să aprecieze valoarea banului!”
În urmă cu doar câteva zile, Mădălina Apostol a vorbit pentru CANCAN.RO despre neînțelegerile dintre ea și Nick Rădoi, care ar fi dus la ruptura relației. Banii ar fi fost principala problemă! Sau, mai bine zis, lipsa lor. Bruneta îl acuza de zgârcenie pe afacerist. CANCAN.RO a discutat și cu Nick Rădoi, oferindu-i posibilitatea să își expună punctul de vedere. Milionarul stabilit peste Ocean nu neagă afirmațiile Mădălinei, dar explică, cu subiect și predicat, cum vede el lucrurile.
Lipsa susținerii financiare ar fi un factor extrem de important în decizia Mădălinei Apostol, de încetare a relației cu afaceristul. Asta plus alte neînțelegeri, ne declara bruneta în urmă cu doar câteva zile. Acum, Nick Rădoi vorbește, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre toate problemele menționate de femeia pe care încă o consideră iubita lui.
Da, e adevărat că nu-i oferă susținere financiară atunci când ea se află în România, dar acesta ar fi un aspect îndelung discutat de cei doi, afirmă Nick Rădoi. Mai mult decât atât, afaceristul susține că această decizie o va ajuta pe Mădălina Apostol să aprecieze și mai mult valoarea banului.
„M-au surprins declarațiile Mădălinei, nu pentru că nu ar fi adevărate, ci pentru că noi vorbim foarte mult la telefon. Avem o relație transparentă și orice problemă e clar că o discutăm. Inclusiv acest subiect a fost discutat și nu o dată! Dacă a ales această cale înseamnă că ar vrea ca anumite persoane să afle despre faptul că nu o mai susțin financiar în activitățile ei din România.
De-a lungul anilor, am susținut-o pe cât s-a putut, într-un final luând decizia că, atât timp cât va sta aici, lângă mine, responsabilitatea va fi a mea. Dacă alege să stea în România, să se descurce!” , a declarat Nick Rădoi pentru CANCAN.RO.
Nick Rădoi: „Nu am lăsat-o baltă niciodată!”
Afaceristul mai susține că înțelegerea despre care amintește a fost acceptată de Mădălina Apostol și că aceasta va fi, poate, una dintre cele mai importante lecții din viața ei. Însă, cu toate acestea, dragostea lor e atât de mare încât lucrurile nu vor rămâne așa, susține Nick Rădoi.
„Ea a fost liberă mereu să aleagă unde vrea să fie și ce vrea să facă. Nu am forțat nota niciodată și deciziile îi aparțin în totalitate. Nu am lăsat-o baltă niciodată! Lăsat baltă e să promiți și să nu faci! Ea știe si poate să vă confirme că sunt un om de cuvânt și, dacă promit ceva, aia e! Am avut o înțelegere foarte clară că, dacă rămâne în România, nu o să mai particip financiar în viața ei. Această decizie am luat-o din cauza comportamentului instabil influențat de persoanele din anturajul ei, atunci când ajungea în țară.
(VEZI AICI: MĂDĂLINA, IUBITA LUI NICK RĂDOI, ÎL ACUZĂ PE MILIONAR DE ZGÂRCENIE)
Închiderea robinetului financiar i-a căzut bine Mădălinei pentru că așa a ajuns să cunoască și ea o viață stabilă si să înțeleagă că a crede în sine și a ajunge la o independență financiară este cel mai sigur și frumos lucru! Va ști acum să aprecieze și să înțeleagă ce înseamnă un ban muncit. Mă bucur enorm de mult că decizia mea a dat rezultate și că se simte o stabilitate în viața ei!
P.S: Nu vă îngrijorați, sentimentele noastre sunt prea mari! În curând o să ne revedem, sunt sigur!”, a conchis afaceristul.
Mădălina Apostol: „Nu am de gând să mă întorc la el”
Cu sufletul mâhnit, bruneta a mărturisit, în urmă cu doar câteva zile, pentru CANCAN.RO că și-ar fi dorit să primească ajutor financiar de la Nick Rădoi, dar asta nu se întâmplă nici în situațiile critice.
„Șederea mea în România nu-l afectează cu nimic pe Nick, nici măcar financiar! El nu vede asta ca pe o problemă, dar pentru mine este cea mai mare problemă, pentru că sunt lăsată baltă.
Din moment ce eu las totul baltă ca să merg la el, m-aș fi așteptat ca, atunci când mă întorc în România, să mă ajute din punct de vedere financiar.
I-am cerut bani pentru medicamente, utilități și altele până am obosit, iar el mi-a zis că nu e problema lui. Când am avut COVID-19 și a trebuit să stau în casă, el mi-a zis: «Good luck!» (n.r. – succes)
Eu când vin aici nu pot să mă implic în niște proiecte și apoi el să-mi zică să las tot și să mă duc la el. Nu pot să-mi bat joc de oameni! Drept urmare, eu mai am puțin și deschid o bucătărie, din propriile mele resurse.
Și nu am de gând să mă întorc la el! M-am băgat în proiectul ăsta și mă bucur că am găsit puterea să o iau, din nou, de la capăt”, a spus Mădălina Apostol.
(CITEȘTE ȘI: NICK RĂDOI, AMINTIRI DIN RELAȚIA CU ALINA RADI. „AM RĂMAS FĂRĂ AER CÂND MI-A ZIS CĂ A RĂMAS GRAVIDĂ!”)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram.com