Nu mai este un secret faptul că Alina Eremia are încă de mică o pasiune pentru mașini și că a așteptat cu nerăbdare să devină majoră pentru a putea intra în posesia permisului de conducere. Este într-adevăr o șoferiță iscusită, însă recent, artista a întâmpinat un incident total neplăcut și neprevăzut.
„Fix când am închis acest story, am fost puțin acostată de altă mașină. Eu parcată fiind”, a scris Alina Eremia pe Instastory.
Alina Eremia este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Cântăreața este extrem de solicitată la evenimente, iar timpul ei este destul de limitat. Fiind mai mereu plecată, interpreta petrece destul de mult timp în trafic atunci când trebuie să ajungă într-o anumită locație, iar de de cele mai multe ori este în întârziere.
Pentru a ajunge la timp, vedeta a mărturisit că apasă destul de mult pedala de accelerație și este extrem de irascibilă atunci când anumiți șoferi sunt neatenți și merg pe ambele benzi sau pur și simplu nu semnalizează atunci când vor să vireze.
„Fiind tot timpul contratimp, de cele mai multe ori apăs destul de mult pedala de accelerație și mă enervează când unii șoferi sunt cu mintea în altă parte și merg pe ambele benzi, adorm la semafor sau nu semnalizează și virează brusc”, a declarat artista, potrivit Missauto.ro.