„Ni se trage de la șmecherie”. Mesajul trist al lui Smiley, după tragedia de la Crevedia

Publicat: 28/08/2023 | 14:16
Smiley, despre tragedia de la Crevedia / Foto: Instagram, Cancan

Tragedia de la Crevedia a înmărmurit întreaga țară. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte 58 au fost rănite, dintre care 43 sunt angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Mai multe vedete din showbizul românesc au ieșit să vorbească despre nenorocirea care a sfâșiat numeroase familii, după exploziile de sâmbătă seara. Printre persoanele publice care și-au dat cu părerea despre incident se numără și Smiley. Ce reacție a avut soțul Ginei Pistol, după ce a văzut imaginile tulburătoare surprinse în locul unde era stația GPL?

Pe lângă autoritățile statului, mai multe persoane publice au ieșit și au vorbit în mediul online despre tragedia de la Crevedia, care a nenorocit zeci de familii. Smiley a rămas șocat atunci când a văzut imaginile tulburătoare cu exploziile de la stația GPL, care funcționa ilegal și care aparține fiului primarului din Caracal. Cântărețul nu s-a putut abține, așa că și-a spus părerea despre incident, pe internet. Soțul Ginei Pistol este revoltat de tragediile de la noi din țară, care au loc una după alta.

„Tragedie după tragedie…ni se trage de la șmecherie… Dar până când?!”, este mesajul lui Smiley, transmis în mediul online.

Postarea făcută de Smiley în mediul online / Foto: Instagram

CITEȘTE ȘI: PRIMELE CONCLUZII DE LA PROCURATURĂ DESPRE CAUZA EXPLOZIEI DE LA CREVEDIA. UN ANGAJAT ȘI-A DAT SEAMA CĂ URMEAZĂ O NENOROCIRE

Mihai Morar, revoltat în urma tragediei de la Crevedia

Mihai Morar a publicat pe rețelele de socializare un mesaj prin care trage un semnal de alarmă către autoritățile statului. Cunoscutul om de radio este revoltat din cauza tragediei din Crevedia, dar și a declarațiilor făcute de edilul din Caracal, al cărui fiu deține stația GPL care funcționa ilegal.

„România s-a obișnuit cu tragedia. De la Colectiv la Crevedia. România are bombe cu ceas în mijlocul localităților, bombe cu gaz printre oameni. -Fără autorizație- nu este o interdicție în România. -Fără autorizație- înseamnă facultativ,  – ne înțelegem noi -, – vedem noi cum facem -. În România, interzis înseamnă – un pic permis -. Sigur, e doar o întâmplare că afacerea explozivă de GPL aparține familiei primarului PSD din Caracal, dar nu e deloc o întâmplare că orice tragedie din țara asta are legătură cu hidra monstruos încâlcită a politicii.

Nu e o coincidență că tentaculul oricărei nenorociri (vezi și omucidul de la Vama Veche) conduce, inevitabil, la caracatița de partid și de stat. Întrebat dacă știe că au fost arși 43 de pompieri în explozia stației GPL a fiului său, primarul din Caracal a răspuns cinic: E problema lor!. Întrebat dacă știe că stația GPL aparține (sanchi!) fiului unui primar PSD, premierul Marcel Ciolacu, a răspuns în miezul nopții: Vorbim să salvăm vieți și voi mă întrebați de….

Treaba unui premier nu este să salveze vieți, ci să ofere siguranță vieții cetățenilor. Cu siguranță a vieții cetățenilor tăi când cisternele cu gaz a unui fiu de primar PSD explodează în mijlocul unei localități conduse de un alt primar PSD, la câțiva kilometri de capitala unei țări conduse de însuși liderul PSD…?”, a ținut să spună și Mihai Morar.

CITEȘTE ȘI: ȚI SE RUPE SUFLETUL! MESAJUL FIICEI CELOR DOI SOȚI CARE AU MURIT ÎN URMA EXPLOZIILOR STAȚIEI GPL DIN CREVEDIA: „PĂRINȚII MEI! NE-AȚI LĂSAT SINGURI!”

Mihai Morar nu s-a oprit aici și i-a atras atenția și președintelui României, care nu și-ar fi ținut promisiunile făcute după tragedia de la Colectiv.

Dar România nu e condusă doar de PSD. Klaus Iohannis, cel care a făcut escaladă liberală pe Muntele Dunării și Furiei de la Colectiv, e profund îndurerat de tragedia de la Crevedia. Cine promitea un spital pentru mari arși? La 8 ani după Colectiv, România a trimis două avioane cu arșii de la Crevedia în spitalele din străinătate, iar Klaus Iohannis e în continuare stânca de neclintit din vârful Muntelui Corupției și Indiferenței.

În România, tragedia s-a banalizat. Ne-am obișnuit cu ea, la fel cum în Sindromul Stockholm victima se obișnuiește cu agresorul și ajunge să îl perceapă chiar salvator. Trăim disonanța cognitivă națională, mintea umană nu poate percepe pentru mult timp tragedia, și atunci își construiește o altă realitate. Ăsta e motivul pentru care am ajuns să îl vedem pe eternul Arafat, salvatorul națiunii. Suferințele ne-au întunecat mințile.”, a mai spus Mihai Morar, pe internet.