News Alert! Incendiu de amploare la Moieciu de Sus. Trei pensiuni au luat foc ca o torță
Trei pensiuni din localitatea brașovean Moieciu de Sus au luat foc sâmbătă seară. Interveția pompierilor în cazul acestui incendiu se dovedește a fi foarte dificilă.
Potrivit Digi24, oamenii cazate în pensiunile respective s-au autoevacuat. Una dintre ele a suferit un atac de panică și a primit îngrijirea medicală necesară.
Intervenția pompierilor este mult îngreunată de faptul că în zonă nu sunt hidranți, iar în apropiere nu există nici alte surse de alimentare cu apă.
La ora transmiterii acestei știri, pompierii încearcă să oprească incendiul, izbucnit sâmbătă după-amiază, pentru a nu se propaga și la alte pensiuni. Trei clădiri au ars deja până la temelie, suprafața afectată fiind de aproximativ 500 mp.
De la ce a izbucnit totul
Se pare că, focul a izbucnit inițial la un imobil care avea parter și mansardă, apoi s-a extins la acoperișul altor două case învecinate.
Pentru lichidarea incendiului acționează 5 mașini de stingere, 1 autoscară, 1 ambulanță SMURD. În sprijinul pompierilor militari au venit și trei mașini de stingere din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Bran, Râșnov și Cristian.