Nepotul „regelui petrolului” s-a insurat cu fiica primarului din Slanic
RUDENIE. Andrei Serban si-a cununat fiica, iar Dumitru Sechelariu si-a nasit, din nou, fina de botez DERAPAJ. Din cauza ghetii la intrarea in biserica, limuzina a fost impinsa de cativa nuntasi mai fortosi Select. Desi tacamul a costat 600 Euro, nunta a fost fara dar Razvan Bica Limuzina, covor rosu acoperit cu petale de flori, sute de trandafiri, slujba oficiata de un sobor de cinci preoti in frunte cu IPS Ioachim Bacauanu, masini de fite, vedete din showbiz, foc de artificii, meniu de 20 de milioane. Totul fara dar. Tinerii casatoriti nici nu aveau nevoie: mireasa, de 21 de ani, Andreea Serban este fata primarului din Slanic, unul dintre cei mai influenti oameni din Moldova, iar mirele, Constantin Gidilica, are 35 de ani, este un prosper om de afaceri din Chisinau si, asa cum a declarat chiar el, este nepotul miliardarului Stati, zis „regele petrolului”. Cuplul a avut si doua perechi de nasi pe masura: familia Sechelariu si familia Ciobanu. Tarabagiii din apropierea bisericii Sf. Ilie din Slanic Moldova privesc cu uimire cum dintr-un Dodge Nitro negru cu numere de Bucuresti coboara chiar IPS Ioachim Bacauanu. La cateva minute dupa, apare si alaiul nuntasilor. In fata se afla limuzina de 12 metri a mirilor, urmata de Mercedesul condus de nasul Sechelariu. La intrarea in parcarea bisericii, limuzina aluneca fiind nevoie de cativa nuntasi mai solizi s-o impinga. Vizibil emotionat, primarul din Slanic, Andrei Serban, isi conduce fiica la altar. Tot acolo are loc si cununia civila oficiata chiar de socrul mic. Urmeaza slujba religioasa, iar, la sfarsit, IPS Ioachim le daruieste mirilor o biblie. Dupa acest moment, rudele si invitatii au ciocnit un pahar de sampanie sau de whisky in fata altarului, in cinstea insurateilor. Incepand cu ora 20.30, mirii si-au asteptat cei 150 de invitati la restaurantul hotelului Trotus, unde, la intrare, fiecare era servit cu un pahar de Dom Perignon. Meniul, care a costat, potrivit unuia dintre organizatori, 20 de milioane de lei de persoana a constat in: salata mediteraneana, somon aglio-olio, langustine cu rom, salau cu sos de nuci, muschi de vita cu sos gorgonzola, cotlet spaniol cu ananas pane si struguri, platou cu fructe, tiramisu glace, fructe in rom cu branza de capra, precum si o variata gama de vinuri si tarii. Pe scena restaurantului au trecut pe rand Andra, Heaven, Alin Oprea, Ovidiu Komornic, Aurel Moldoveanu. La nunta si-au facut aparitia si vedetele Local Kombat: Nicu Dascalu si Ionut Iftimoaie cu sotia. Marele absent al serii a fost chiar unchiul mirelui, miliardarul Stati, fiind plecat in Africa. Aproape de miezul noptii, toti invitatii au fost poftiti afara pentru a admira artificiile. Petrecerea a continuat pana in zori cand limuzinele de lux din fata hotelului Trotus au inceput sa plece una cate una. Urmas. Gabriel Stati, fiul lui Anatol, va fi mostenitorul celor 2,5 miliarde de euro
Anatol Stati, cel mai bogat basarabean
Potrivit INFOTAG, cea mai bogata familie din Republica Moldova este cea a lui Anatol Stati, cu o avere de peste 2,5 miliarde de dolari. Printre afacerile de care se ocupa se numara exploatarile petroliere, dar si investitiile in lumea sportului, fiind patronul echipei Dacia Chisinau si sponsor al lotului national de taekwon-do din Moldova. Fiul miliardarului, Gabriel Stati (31 de ani), este patronul unui club de lux din Chisinau si un impatimit colectionar de masini, preferata sa fiind un Rolls-Royce negru cu care se plimba flancat de 4 Hummer-uri pline cu bodyguarzi inarmati pana in dinti. Gabriel a fost casatorit cu fiica presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, iar la ora actuala se zvoneste ca ar avea o relatie cu Cristina Rus.
Fiica primarului – tentativa de rapire, sotia – impuscata
In octombrie 2005, pe cand se afla la studii in Viena, Andreea Serban, fiica primarului din Slanic Moldova, a fost la un pas de a fi rapita de un cetatean austriac de 58 de ani, fost campion olimpic la patinaj artistic, contra unei recompense de 2,5 milioane de euro. Austriacul Wolfgang Schwarz a fost prins in flagrant dupa ce a fost denuntat de romanii care urmau sa-i fie complici. Tot in 2005, sotia primarului, Gabriela Serban, a fost ranita usor dupa ce asupra sa si asupra masinii pe care o conducea s-au tras cateva focuri dintr-un pistol cu gaze. Cel care a tras cu arma a fost doar amendat cu 20 de milioane de lei vechi, sub acuzatia de folosire ilegala a unui pistol cu gaze, primarul sfatuindu-si sotia sa nu depuna plangere la Parchet, intrucat a considerat incidentul minor.