Neluţă Neagu este un binecunoscut lăutar, iar recent pe pagina sa de Facebook a apărut un mesaj şocant. Artistul le transmite prietenilor virtuali că s-a infectat cu noul coronavirus, iar starea sa de sănătate nu este una bună.
Cântăreţul a apărut pe reţelele de socializare într-o ipostază şocantă. Cu o mască de oxigen pe faţă, acesta le-a cerut ajutorul fanilor săi.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Neluţă Neagu a ţinut să precizeze în acelaşi timp faptul că nu va putea onora evenimentele la care a fost chemat din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă.
„Aveți grija de voi toți lăutarii. Nu mi-a venit să cred aşa ceva ce răutăcios e covidul ăsta. Feriți-vă! Mai fac un apel pentru toți cei la care trebuia să cânt, ăsta e necazul fraților rugați-vă și pentru mine”, a scris Neluţă Neagu pe pagina sa de Facebook.
În urmă cu câţiva ani, artistul se confrunta cu probleme serioase în viaţa personală. Lăutarul era în pericol de a-şi piarde casa de 300.000 de euro din cauza fiului său, care ar fi luat de la cămătari suma de 4.000 de euro cu împrumut. Coşmarul ar fi început în 2009, iar familia Neagu se temea că ar putea rămâne fără acoperiş deasupra capului.
„N-am mai făcut nicio investiţie din cauza clanului Cuza care se ţine de capul meu pentru că vrea să-mi ia casa. Din ce-am avut, le-am dat şi lor ce-am putut. Dumnezeu mi-a dat banii şi putere, să fac la copii avere şi când sunt la greu, mă ajută mereu numai Bunul Dumnezeu. Vai de capul meu! Am muncit o viaţă întreagă ca să am şi eu o casă, să las şi eu la copii, la nepoţi şi uite, nu am parte”, a povestit Neluţă Neagu la un post de televiziune la acea vreme.
Sursă foto: Facebook