Nelu Vlad, celebrul solist al trupei Azur, a avut parte de o poveste de dragoste complicată înainte de a-și întâlni actuala soție, Maria. La doar 18 ani, artistul a trăit o mare iubire cu o altă femeie, dar destinul avea alte planuri pentru el. Viața l-a adus pe un drum neașteptat, care l-a condus în cele din urmă către soția lui.
Întâlnirea dintre Nelu Vlad și Maria a fost una spontană. Chiar dacă el a fost fascinat de ea de la prima vedere, soția lui nu i-a împărtășit imediat sentimentele. După ce a observat-o o vreme, artistul și-a făcut curaj și, cu ajutorul unei colege, a reușit să o invite la o cafea.
Deși ea nu a fost impresionată la început, Nelu Vlad a continuat să-i arate afecțiunea și, într-un timp foarte scurt, legătura dintre ei a devenit tot mai puternică. După doar o lună, cei doi și-au jurat iubire veșnică în fața altarului. De-a lungul timpului, viața le-a pus la încercare relația. Cel mai greu moment a fost când partenera lui a intrat în comă în urma unei intervenții chirugicale complicate. Nelu Vlad i-a fost alături necontenit, rugându-se ca soția lui să-și revină.
„După atâția ani de conviețuire, îmi dau seama că am judecat bine la vremea aceea. Pentru că am zis că nimic nu e mai de preț în viața omului decât să aibă propriul cămin și propria familie. Atunci când pleci în turneu, îți dai seama cât de trist este să te întorci și să nu ai unde și cât de plăcut este să te întorci în căminul tău. După aceea devine o rutină. Fac 50 de ani de căsnicie. Să nu crezi că toate zilele au fost luminoase și senine în viața mea. Meritul meu și al soției este acela că am trecut cu vederea repede micile discuții care nu au ajuns niciodată în pragul unui divorț. Nici vorbă să ajungem acolo. Cam toate au fost calculate în viața mea, și momentul în care m-am căsătorit, am calculat și momentul ăsta. Ne-am căsătorit în decurs de o lună și nu am greșit”, a declarat Nelu Vlad la Antena Stars.
Nelu Vlad și Maria sunt împreună de 50 de ani. Cei doi au fost mereu unul alături de celălalt, indiferent de situație. Au împreună o familie numeroasă, cu copii și nepoți. Artistul este convins că, în urmă cu mulți ani, a făcut alegerea corectă, lăsând în urmă vechea iubire și alegând-o pe soția lui.
„Cam ăla a fost momentul cel mai fericit din viața mea, dar ea era ultimul an la Medicină, iar eu doar terminasem liceul. M-am simțit dezavantajat față de ea. Am zis că ea o să fie doctoriță, eu nici măcar nu am intrat la facultate, și o să fie o discrepanță între ideile noastre, modul nostru de viață și așa am pus capăt acestui posibil mariaj, lucru care ei nu prea i-a plăcut. După aceea m-a evitat tot timpul. Și acum aș dori să mă întâlnesc cu ea, dar nu mai știu unde este. Tot Maria o chema. Asta este o altă calitate pe care o are soția mea, nu îmi face observație. Nu au fost probleme. Cel mai mult contează fidelitatea, răbdarea”, a adăugat Nelu Vlad, în cadrul emisiunii „Viața fără filtru’.
Căsnicia lor a rezistat probelor timpului și a obstacolelor, devenind un model de iubire și devodament pentru cei care îi cunosc. Povestea lor arată că, indiferent de dificultăți, adevărata dragoste găsește întotdeauna o cale.