Nelu Tătaru, prima reacție după predicția sumbră a OMS: „Trebuie să avem grijă. Totul depinde de noi”
Nelu Tătaru a oferit prima reacție după ce, luni, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că pandemia de coronavirus va fi mai gravă în lunile octombrie și noiembrie.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat la Digi24 că, în cazul României, lunile de foc vor fi după cum ni le facem noi, făcând, din nou, apel la respectarea regulilor de protecție, adică purtarea măștii de și respectarea distanțării fizice.
„Suntem în a două faza a primului val sau a doua cocoașă. Suntem în acel platou pe care intenționăm să-l menținem în aceste două săptămâni, 10 – 14 zile în care vedem efectul de la începutul școlii, efect pe care trebuie să-l vedem în rândul copiilor, dar și în rândul profesorilor.
Respectarea regulilor ar trebui să ne lase în același platou cu creștere relativ mică de la o zi la alta. Contextul respectării regulilor rămâne cheia de boltă la tot ce va urma. Condițiile în care ducem spre începutul de octombrie și vedem că gestionăm bine începutul acestei școli și continuarea perioadei de învățământ ne va putea face ca spre jumătatea a doua a lunii octombrie – noiembrie să avem și o scădere a numărului de cazuri.
„Vine sezonul rece”
Să nu uităm că va veni sezonul rece, să nu uităm că va veni sezonul gripal, să nu uităm că există comorbidități. Trebuie să avem grijă la toate. Totul depinde de noi. Luni de foc vor fi după cum ni le facem noi”, a declarat Nelu Tătaru.
Europa trebuie să se pregătească pentru creșterea numărului zilnic de decese provocate de COVID-19 în lunile octombrie și noiembrie, a avertizat, luni, Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Nu rata: Cum poți să îți dai seama că ai avut coronavirus fără să fi știut. Semnele care te ajută să afli
„Va deveni mai greu. În octombrie, noiembrie, va crește mortalitatea”, a declarat Hans Kluge, directorul biroului european al OMS, potrivit Euronews.
Multe țări din Europa au înăsprit recent restricțiile, în timp ce numărul cazurilor noi de Covid este în creștere, dar cel de decese a rămas stabil.