Nelu Tătaru avertizează populația României. Ministrul Sănătății a mărturisit că este posibil să transformăm acest prim val de coronavirus într-unul cu două ”cocoaşe”, iar consecințele vor fi mult mai grave.
”Ca să avem valul doi trebuie să ne gândim să terminăm acest val unu. Noi nu l-am terminat. Este o recrudescenţă a numărului de cazuri tocmai prin nerespectarea unor reguli şi unor precauţii. Încă nu am terminat acest prim val, încă nu am ajuns la acea viaţă cvasi-normală de care vorbesc spre sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august.
Noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoaşe, putem face o a doua cocoaşă care poate fi mai violentă decât prima, în condiţiile în care dacă atunci acţiona un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare, la o parte din concetăţenii noştri, nu mai există”, a spus Nelu Tătaru la Digi 24.
De asemenea, Nelu Tătaru i-a criticat pe cei care nu cred în existența coronavirusului. conspirației. (CITEȘTE ȘI: DRAMA PRIN CARE A TRECUT SIMONA GHERGHE! PREZENTATOAREA TV A ÎNCASAT BĂTĂI CRUNTE: ”CHINUL A DURAT VREO TREI ANI”)
”Le recomand să se uite în jur, să se uite în spitale, să meargă în secţiile de Terapie Intensivă, să vadă dacă într-adevăr există acest coronavirus şi există această infecţie, să vadă că se poate deceda la 30-39 de ani fără a avea comorbidităţi, să vadă că un corp medical stă în acele combinezoane, transpirând o zi întreagă în nişte condiţii grele, foarte grele, dar făcându-şi meseria. Nu cred că merită nici acest corp medical şi nici cei care au respectat toată această perioadă toate regulile, restricţiile, acest lucru.
Din experienţă am observat că orice pandemie merge cu un an, doi de persistenţa virusului în comunitate. Dar depinde de noi cum se va înregistra acel val doi. Am început recoltări de seruri reziduale în contextul acelui studiu de sero-prevalenţă în care vrem să vedem cam care este rata de imunizare la nivelul populaţiei României, cam care sunt grupele de vârstă, cam care sunt regiunile şi judeţele din această ţară care au făcut imunizare într-o oarecare măsură şi astfel vom putea previziona şi un eventual val doi în anotimpul rece şi amploarea acestuia. (…) Dacă am avut un prim val altfel decât în celelalte ţări europene, să ne gândim încă o dată la Italia, la Spania, este tocmai pentru că am respectat nişte reguli, dar până la un moment dat”, a mai spus Ministrul Sănătății.
Până astăzi, 1.634 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 28.06.2020 (10:00) – 29.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 decese (12 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Iași, București, Mureș, Prahova, Suceava și Vrancea.
Dintre acestea, 3 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. (VEZI ȘI: ALTE IMAGINI CONTROVERSATE CU LUDOVIC ORBAN! CUM A FOST FILMAT PREMIERUL)
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 269 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 210 pacienți.