Nelu Tătaru a vorbit despre al doilea val de coronavirus în România. “Facem tot posibilul să…” Ce spune despre imunizare
Nelu Tătaru, ministul Sănătății, consideră că un al doilea val de infectări cu coronavirus nu ar fi la fel de devastator ca cel precedent. Însă atrage atenția că autoritățile trebuie să fie pregătite, indiferent de situație.
„Eu cred că al doilea val nu va mai fi ca acest prim val, dar noi trebuie să fim pregătiţi pentru absolut orice. Facem tot posibilul să nu mai ajungem într-o perioadă ca aceasta. Nu ştiu dacă un medic se întâlneşte de două ori în viaţă cu ce s-a întâmplat acum. Nu ştiu dacă o economie trece de două ori într-o sută de ani prin ce trece acum„, a declarat ministrul Sănătăţii, potrivit Digi24.
CORONAVIRUS. O italiancă în vârstă de 108 ani s-a vindecat de COVID-19
Nelu Tătaru, despre imunizare: “Se face în două feluri!”
Totodată, Nelu Tătaru a vorbit și despre imunizarea românilor în fața ucigătorului virus.
„Am trecut printr-un prim moment al pandemiei, poate vom trece şi prin al doilea. Suntem o parte dintre noi care se imunizează. Imunizarea noastră se face în două feluri: trecând prin boală sau vaccinându-ne. Deocamdată vaccinul nu-l avem. Posibilitatea ca odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an şi jumătate după, nu ştiu dacă o mai fi atât de acerb să îl credem obligatoriu. Ca şi vaccinul antigripal, ca şi vaccinul anti-Covid le recomanzi. Sunt acele seturi de vaccinuri care se fac pe program pe care le luăm din copilărie, pe acelea le-aş face vaccinare obligatorie. Este o patologie care, poate, o s-o avem un an, doi, nu este o patologie care se perpetuează de la an la an. Nu putem introduce oligativitate după un an-doi de boală„, a mai spus Nelu Tătaru.