Nelu Tătaru a răbufnit după ce fiica unor ambulanțieri din Vaslui a plecat la mare și și-a infectat prietenii cu coronavirus
Nelu Tătaru a răbufnit după ce fiica unor ambulanțieri din Vaslui a plecat la mare și și-a infectat prietenii cu coronavirus. Ministrul Sănătății a declarat că nu s-au respectat anumite reguli.
Fiica unor angajați ai Ambulanței Vaslui a plecat sâmbăta trecută cu trenul, cu un grup de 29 de prieteni, la mare. Înainte de vacanță, fata a făcut testul pentru COVID-19. Doar că nu a mai așteptat rezultatul.
Când era la mare, în Costinești, rezultatul testului era gata și… pozitiv. Ba chiar, câțiva dintre prietenii cu care fata a interacționat au început să aibă simptome specifice virusului. Fata și-a anunțat părinții, iar după adolescenți a fost trimis un microbuz ISU. (VEZI ȘI: INSP A HOTĂRÂT! CINE TREBUIE SĂ FIE TESTAT CU PRIORITATE PENTRU CORONAVIRUS)
Nelu Tătaru a răbufnit și a declarat că nu s-au respectat anumite reguli.
”Plecând de la acei de tineri, care au sărbătorit un majorat și apoi au plecat la mare, deși unul dintre copii se testase, odată cu aflarea primului rezultat s-a mers pe recuperarea acelor copii de la mare, testarea lor și am putut vedea că am avut 10 copii infectați, internarea lor în spital și pentru ceilalți izolarea la domiciliu.
A început o anchetă care s-a extins, după cum am putut vedea, unul dintre copii era și fiul managerului de la Spitalul Județean care este într-o stare medie severă și a fost transferat la București. Sunt niște reguli pe care o parte dintre noi am uitat să le mai respectăm sau nu vrem să știm că există.
De aceea am cerut Corpului de Control să facă o anchetă. Nu este nici normal, nici legal și nici intr-un context epidemiologic să facem toate aceste nereguli, mai ales de la un personal medical”, a spus Nelu Tătaru la Digi 24.
Coronavirus România, 11 august
Până astăzi, 11 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 63.762 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 30.585 pacienți au fost declarați vindecați și 6.756 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.215 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. (VEZI ȘI: INSP A HOTĂRÂT! CINE TREBUIE SĂ FIE TESTAT CU PRIORITATE PENTRU CORONAVIRUS)
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, în cursul zilei de marți, 11 august, că 2.764 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
Totodată, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.436 Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.