Nelu Tătaru a făcut anunțul. Când se vor redeschide plajele din România

Publicat: 26/05/2020 | 07:12

În contextul pandemiei de coronavirus, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut un anunț de ultim moment. Acesta a mărturisit când anume ar putea fi redeschise plajele din România. 

Nelu Tătaru a răspuns la întrebarea de pe buzele tuturor românilor, mai exact când anume se vor redeschide plajele și când ne vom putea bucura de sezonul estival. Chiar dacă ne aflăm, încă, în plină pandemie de coronavirus, ministrul Sănătății este optimist și consideră că plajele ar putea fi redeschise începând cu data de 15 iunie, în funcție de cum evoluează situația legată de COVID-19.

Când vor apărea următoarele măsuri de relaxare

Nelu Tătaru a făcut ultimele precizări despre măsurile de relaxare, în plină pandemie de coronavirus. Ministrul Sănătății a declarat că este necesar să fie monitorizată situația din România extrem de bine, înainte ca alte măsuri de relaxare să poată fi luate.

NU RATA – CONFLICT ÎN GUVERN PE TEMA PURTĂRII MĂȘTILOR DE PROTECȚIE. PREMIERUL ORBAN NU AR FI DE ACORD CU EXCEPȚIILE LUI NELU TĂTARU

Nelu Tătaru a mărturisit că se vor lua mai multe măsuri de relaxare, în contextul pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, Ministrul Sănătății susține că este necesar ca numărul de cazuri de infectare cu COVID-19 să scadă, pentru a nu exista și alte riscuri de îmbolnăviri în masă.

Nelu Tătaru a menționat că măsurile de relaxare se vor lua treptat, în funcție de cum evoluează epidemia de COVID-19 din România.

CITEȘTE ȘI – NELU TĂTARU, DESPRE MĂSURAREA TEMPERATURII: ”TREBUIE SĂ AVEM UN CONTROL, CĂ VREM, CĂ NU VREM…”

„Nu ne putem bucura încă, dar nici nu ne întristăm. Suntem într-o perioadă şi o fază descrescătoare a curbei, este vizibilă, o avem de vreo săptămână, o săptămână şi jumătate, vrem să rămână aşa, dar încă avem un număr de 200 de pacienţi în terapie intensivă, încă avem decese – 1.159 de decese, mai avem 17.700 de cazuri în total, sunt momente pe care dacă le gestionăm cum trebuie, atât noi, cât şi populaţia putem spune că terminăm acest moment al pandemiei şi avem un timp liber în care să putem să analizăm ce a fost, să previzionăm ce va fi şi să gestionăm mai bine situaţia care va veni, în măsura în care acel test sau acel studiu pe care îl pregătim pentru vară, de seroprevalenţă, să ne arate că avem o marjă din populaţie imunizată şi să putem gândi mai relaxat pentru momentul toamnă-iarnă”, a mai spus Tătaru, în urmă cu doar câteva zile.