Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat când vor avea românii o viață ”cvasi-normală”. Dar importantă rămâne păstrarea distanței de precauție, de minimum 1,5 metri.
CITEȘTE ȘI: CÂND SE REDESCHID TERASELE? ANUNȚUL OFICIAL FĂCUT DE NELU TĂTARU: „NE GÂNDIM LA…”
Nelu Tătaru a spus că la finalul lunii iulie – începutul lunii august s-ar putea ca restricțiile să fie cât mai mici. Ministrul a adăugat că situaţia din ultimele două săptămâni va fi evaluată vineri, când se vor stabili toate activităţile ce se vor relua, dar şi condiţiile de lucru.
„Suntem într-un moment în care, dacă păstrăm acelaşi trend, ne putem gândi de la 1 iunie la un al doilea set de relaxări. Avem cam o săptămână de când suntem pe acea pantă descendentă. (…) În următoarea perioadă ne gândim ca acele spitale suport care nu mai au cazuri să le redăm patologiei non-Covid”, a spus ministrul Nelu Tătaru, la B1 TV.
Nelu Tătaru a mai afirmat că măsurile de relaxare luate până acum de către autorităţile române „au putut fi uşor controlabile”. „Asta nu înseamnă că am terminat cu precauţia, precauţia trebuie să rămână”, a spus Tătaru. Românii ar putea avea „o viaţă cvasi-normală la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august”, precizează Tătaru.
Despre deschiderea teraselor, ministrul Sănătății a precizat că măsura va fi luată la nivel naţional, cu păstrarea unei distanţe fizice de siguranţă, iar clienţii vor avea acces pe bază de rezervare. De asemenea, el recomandă administratorilor teraselor să asigure dezinfecţia după fiecare client. „Organele de control, vor fi acolo fiindcă ne aşteptăm ca la o măsură de relaxare cum ar fi deschiderea teraselor că avem şi un impact asupra numărului de cazuri”, mai susţine ministrul.
Redeschiderea plajelor se va face pe 15 iunie „dacă lucrurile merg normal”. „Fiecare relaxare implică un risc de transmitere comunitară, noi trebuie să fim pregătiţi pentru a gestiona”, a spus Nelu Tătaru.