Nelu Tătaru a dezvăluit care sunt zonele-focar de coronavirus în România: „Avem șase judeţe”
Nelu Tătaru a dezvăluit care sunt zonele-focar de coronavirus în România. Potrivit Ministrului Sănătății, există șase judeţe în care creşterile sunt de peste 30%.
„Avem în acest moment şase judeţe în care creşterile sunt de peste 30%. Avem 15 judeţe în care avem o creştere, şapte în stagnare şi 19 într-o scădere a numărului de cazuri. Rămâne trendul pe care-l evaluăm prin anchetele pe care le avem de gestionat.
Avem în supraveghere opt focare din Timiş, iar ultimul a apărut la Spitalul Judeţean Timişoara. Am fost şi la Direcţia de Sănătate Publică pentru a vedea situaţia de la nivelul judeţului, atât ca focare, cât şi pentru a vedea desfăşurarea activităţii în spitalele din judeţ. Eu prefer să văd la faţa locului. În Timiş, dincolo de aceste focare care sunt stabilizate şi sub supraveghere, rămân evaluările spitalelor, fiecare în parte, ca patologie non-COVID.
Adresabilitatea este în limitele pe care le aveam şi în ceilalţi ani, având în vedere că sunt şi lunile iulie, august de concediu, pe care unii chiar şi le iau, deşi recomandarea mea este să tratăm cu circumspecţie şi aceste luni de concediu. Rămâne ca evoluţia următoare să o vedem şi la nivelul judeţului Timiş„, a declarat Nelu Tătaru.
Coronavirus România, 6 august
Până astăzi, 6 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 57.895 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 28.992 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.639 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.345 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 737 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 2.566 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.