Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a precizat că o decizie în privința relaxării măsurilor de restricție urmează să fie luată în intervalul 1-15 mai, în funcție de cifrele oficiale oferite de Grupul de Comunicare Strategică.
VEZI AICI: RAED ARAFAT, ANUNȚ PENTRU ROMÂNI. “MĂSURILE DE RESTRICȚIE VOR…” CE ÎI SFĂTUIEȘTE SĂ FACĂ DE 1 MAI
Nelu Tătaru a mai precizat că, încă, nu am atins primul vârf al pandemiei de COVID-19.
„Menținem o creștere a numărului de cazuri și de decese. Orice deces este o pierdere. Suntem în această perioadă de creștere, chiar dacă unii au crezut altceva și s-au relaxat. Evaluarea acestor zile o vom avea peste aproximativ zece zile.
Noi încă suntem pe panta ascendentă a curbei. Urmărim aceste șapte, zece zile. Putem vedea la zece zile și face o evaluare a acestei curbe și focarele constituite și care se constituie. Evaluarea dintre 1 mai și 15 mai, când se termină starea de urgență, și apoi putem lua o decizie”, a spus Nelu Tătaru potrivit România TV.
Ministrul Sănătăţii a anunțat că imediat ce se vor ridica restricțiile, românii vor fi obligați să poarte masă de protecție atunci când ies din casă. Nelu Tătaru a mai precizat că, zilnic, în jur de 4.800 de persoane sunt testate pentru coronavirus.
“Când va fi vorba de relaxare vom gândi câte o modalitate pentru fiecare categorie de vârstă. Masca va fi obligatorie la ieșirea din casă. În acest moment avem o capacitate a aparatelor până la 6.000 de teste pe zi, dar capacitatea umană nu ajunge până acolo. Testăm în general 4.700-4.800 pe zi, dar odată ce personalul medical se rodează, sperăm să creștem aceste numere”, a mai spus Nelu Tătaru.