Nelson Mondialul a revenit în atenția publicului, datorită participării fiului său, Livian în cadrul emisiunii Puterea Dragostei. Acesta a avut mai multe intervenții în cadrul show-ului pentru că a dezaprobat relația fiului său cu Bianca.
Însă Nelson nu s-a oprit doar la o critica pe iubita fiului său, ci aproape pe toți concuranții, iar astfel s-a ales cu un nou rival. Un fost concurent din casa Puterea Dragostei a ieșit l-a atac. Adrian Iancu a participat la emisiune în primul sezon. Fostul concurent a fost deranjat de comentariile lui Nelson Mondialul, care s-a luat de soția lui, Larisa.
În unul dintre cele mai recente video-uri postate pe contul său de YouTube, Adrian îl amenință pe Nelson și îl desconsideră, spunând că și-a făcut toată familia de râs.
„Am un mesaj pentru domnul Nelson. Am un mesaj pentru acest rege al Youtube-ului, rege al live-urilor, cum se intitulează el. Pentru că a intrat într-un scandal din care tot ce vrea din lucrul ăsta este să-și atragă urmăritori, în primul rând, și să spele imaginea familiei lui pentru că s-a cam făcut de toată rușinea. Pe tot mapamondul. Că el este mondial!”, a fost mesajul transmis de Adrian Iancu, la adresa lui Nelson Mondialu.
Reacția dură a lui Adrian vine după ce Nelson Mondialu în unul dintre live-urile sale, l-a amenințat și ironizat pe fostul concurent. „Gata, stop! Vrei sa intri in scandal cu mine? Nu ar fi indicat pentru vizualizări….dar, să știi că nu ești singurul care are… Am și eu cuvintele la mine. Eu te respect, în continuare, nu vreau să-ți vorbesc urât, dar toată lumea știe că dacă e să treci la lucruri din astea nu prea ai cum!”, a mai completat Adrian Iancu.
Tânărul a fost destul de vehement și a descărcat un întreg arseanal asupra lui Nelson Mondialul, pe care l-a numnit „tataie”. Totul a culminat cu o invitație pe care Adrian i-a făcut-o.
„Când ajungi la Gara de Nord, îți dau numărul meu de telefon să îți plătesc taxiul să ne vedem, înțelegi? Că știu că nu ai bani nici de taxi!”, a mai spus Adrian.