Necazurile se ţin lanţ pentru OANA ROMAN. Soţia lui MARIUS ELISEI a anunţat pe toată lumea: „Se fac că nu mă cunosc“

De: Cancan
Publicat: 15/02/2017 | 19:49

Asta deoarece Oana Roman a făcut public pe contul său de de Facebook un mesaj prin care a dorit să le atragă atenţia apropiaţilor care par să o fi „trădat“ în ultima perioadă şi se fac că n-o mai cunosc. În plus, soţia lui Marius Elisei a vrut să le atragă atenţia celor care nu îi mai oferă niciun fel de sprijin, iar tocmai din acest motiv a scris respectivele rânduri pe reţeaua socială.

„Îmi aduc aminte aşa câteodată de toţi oamenii cărora le-am fost sprijin, pe care i-am susţinut şi ajutat şi cărora nu le-am cerut nimic. După mai bine  de 20 de ani, ei sunt pe cai mari, au averi, unii nemăsurate şi ori se fac că nu mă cunosc, ori spun în mod mârşav că nu cred că am vreodată nevoie de ceva. Ba chiar, în sinea lor, se bucură că nu mai trebuie să facă sluj (ca acum 25 de ani) ca să se bage în seamă cu mine sau cu familia mea, pentru că şi-au văzut de mult interesul. Mai ştiu că ei nu ştiu ce e fericirea şi bucuria vieţii şi a lucrurilor simple, din iubire. Şi mai ştiu că până la urmă, cumva, există răsplată pentru tot. Şi pentru că nu am nimic de ascuns, mă gândesc să le readuc aminte, încet-încet, nişte întâmplări comune pe care se fac că le-au uitat!“, a scris Oana Roman pe contul ei de Facebook.