Pare că familia Luizei Melencu este urmărită de ghinion. După toate lucrurile prin care au trebuit să treacă din cauza lui Gheorghe Dincă, acum membrii familiei au fost amendați de către judecători. Mama, bunica și bunicul Luizei Melencu au primit fiecare câte o sancțiune din partea oamenilor legii.
Coșmarul pare departe de final pentru familia Melencu. După drama suferită, un proces anevoios, numeroase amânări și întorsături de situație, familia Luizei Melencu a primit o nouă lovitură. Mama Luizei, precum și bunicul și bunica, au primit câte o amendă judiciară de 500 de lei, fiindcă nu au ținut cont de o dispoziție a instanței, potrivit spynews.ro.
Mai exact, la ultimul termen al procesului, judecătoarea care se ocupă de caz i-a amendat pe cei trei cu câte 500 de lei fiecare, după ce aceștia i-ar fi atras atenția acesteia că Dincă îi face semne soției sale pe tema declarațiilor.
Cei trei au solicitat anularea sau diminuarea sancțiunii, însă judecătorii au respins cerere. Nu același lucru s-a întâmplat și în cazul avocatului lui Gheorghe Dincă. Acesta a fost amendat și el, cu o sumă asemănătoare, însă în cazul lui a fost anulată amenda judiciară.
O situație asemănătoare a mai avut loc și în urmă cu ceva timp în cazul mamei Luizei Melencu, care a primit o sancțiune și de la procurorii DIICOT. La acea vreme, femeia a fost amendată pentru că ar fi refuzat să ofere probe ADN.
Mai exact, femeia a primit o amenda de 1.000 de le, despre care a aflat din presă. Ea a explicat atunci că era de acord să repete recoltarea de probe biologice, însă abia după ce soseau rezultatele din America, primele probe fiind trimise deja, pentru a fi analizate.
„Dincă mi-a luat fata, DIICOT îmi ia banii. Mi-e rușine că trăiesc în România!”, a declarat mama Luizei Melencu la momentul respectiv.