Neagoe, mulțumit și cu un punct cu Voluntariul: „Este foarte bine că nu am pierdut!”
Eugen Neagoe, antrenorul principal al formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe a declarat la finalul partidei pe care elevii săi au temrinat-o nedecis, scor 1-1 pe teren propriu cu FC Voluntari că rezultatul e bun având în vedere că egalarea a venit abia la ultima fază.
„Este foarte bine că nu am pierdut. Bine, am avut meciuri foarte bune, până la urmă nici noi nu suntem Bayern Munchen. Suntem Sepsi, dar doresc să arătăm mult mai bine decât am arătat în această seară. Am spus, sunt nemulțumit. Am făcut un joc slab, a fost al patrulea pe teren propriu și cred că a fost cel mai modest al nostru. Noi avem cea mai bună defensivă și în acest moment din campionat. S-a întâmplat în această seară să facem mai multe greșeli. Toți jucătorii au greșit, au jucat sub nivelul lor. Cu siguranță sunt conștienți că am făcut un joc slab, dar asta nu poate să ia din meritele pe care le au. Suntem la egalitate cu FCSB, cred că după 9 etape, echipa a arătat bine”, a declarat Eugen Neagoe, antrenorul formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe.
Sepsi a egalat la ultima fază a jocului, prin Ibrahima Tandia (min.90+6), după ce oaspeţii deschiseseră scorul prin Geoffrey Malfleury (min. 28).
FC Voluntari, care a scăpat printre degete prima sa victorie în acest sezon, a ratat mai multe ocazii mari de gol, care ar fi putut tranşa disputa. Acesta a fost cel de-al doilea egal consecutiv în deplasare pentru ilfoveni după cel cu Astra.
Sepsi OSK a primit primul gol în meciurile de acasă, în care obţinuse victorii pe linie până acum. Dacă ar fi câștigat acest duel cu FC Voluntari, Sepsi OSK ar fi urcat pe primul loc în clasament. Sepsi vine după patru jocuri fără eşec, două victorii şi două egaluri și cu 15 puncte a egalat FCSB în clasament fiind pe locul 2 cu un golaveraj inferior.