Nea Rață, celebrul gospodar de la “Ferma Vedetelor”, revine la TV, spre bucuria fanilor săi! În lumea bună a Capitalei deja s-a aflat cu ce post de televiziune a semnat și, în plus, se știe că filmările pentru emisiunea în care el va apărea au început deja.
În vârstă de 53 de ani, Nea Rață, pe numele din buletin Florin Rață, se întoarce pe micile ecrane începând din 2020. Potrivit unor surse bine informate, starul de la Pro TV ar fi filmat deja pentru emisiunea “Serviţi, vă rog”, unde a avut parte de o confruntare specială cu Nea Mărin, relatează click.ro.
Citește și: Toată lumea îl știe pe Nea Mărin, dar puțini sunt cei care știu cum arată Mărioara, soția lui
Aceleași surse, care și-au dorit să își păstreze anonimatul, au povestit că celebrul Nea Mărin l-a pus la treabă pe carismaticul Nea Rață, alături de concurenții emisiunii de la Antena 1. Acum… nu ne rămâne decât să așteptăm să vedem noile ediții de la “Serviţi, vă rog” și să râdem copios; mulți consideră că prezența celor doi bărbați celebri în aceeași emisiune ar fi una extrem de savuroasă.
Nea Rață a dezvăluit în cadrul unui interviu oferit zilele trecute că a păstrat legătura cu foștii concurenți de la reality-show-urile la care a lucrat în trecut.
“Cum să nu, cu unii am devenit bun prieten şi am păstrat legătura, chiar m-au vizitat Cătălin Neamţu şi Cosmin Natanticu. De exemplu, Ionuţ Iftimoaie m-a invitat la el acasă înainte de Revelion, iar eu am acolo amintiri foarte multe şi dragi. Vorbesc la telefon de multe ori şi cu Dan Helciug sau cu Rona Hartner, care sunt super oameni de omenie. Au înţeles într-un final că totul a fost un joc, iar în viaţă trebuie să ne respectăm”, a mărturisit fostul fermier de la show-ul difuzat la Pro TV, conform sursei citată mai sus.