Nou sezon la ProTV, începând cu 29 ianuarie! Este vorba de reality-show-ul ”Ferma”, prezentat de Mihaela Rădulescu, alături de Cristian Bozgan. Emisiunea are un nou format, evident, reguli noi, iar cei 18 concurenţi au de respectat un program ca la armată. Lipsește, însă, simpaticul nea Rață! Un adevărat zbir ăn sezoanele precedente.
Nea Rață ne-a introdus în atmosfera “Fermei” încă de la primul sezon, cel filmat în 2015, la Cocani, județul Dâmbovița, prezentatoare fiind Iulia Vântur. Tot în această formulă a avut loc și sezonul al doilea, din Cipru, câștigat de Paul Ipate. În sezonul al treilea ne-am luat “la revedere” de la Iulia Vântur, blondina fiind înlocuită cu Monica Bârlădeanu. Nea Rață a rămas însă în organigramă.
Anul acesta, însă, pe micul ecran nu a mai apărut nea Rață! Ce face acum cel care timp de trei sezoane ne-a încântat, iar pe participanții la concurs i-a bombardat cu multe ordine? Ei bine, își vede de agricultură și de familie! Și totuși, este mâhnit!
Dar vacanța petrecută recent în Iuerusalim și Iordania i-a mai limpezit gândurile, așa că s-a întors cu forțe proaspete la treburile lui din ferma proprie. „Am de reparat două tractoare, aici nu prea a plouat. Am fost la Mormântul Sfânt să mă rog. O viaţă are omul, am fost în vacanță să mă bucur şi eu de viaţă. M-am uitat la noul format al emisiunii «Ferma», de la Pro TV, însă nu aş vrea să comentez. Acum nu mai e vorba de o fermă şi nu mă bag în polemici. Dacă au vrut să schimbe formatul, eu ce să fac? Nu mă reprezintă, nu sunt om de show şi de televiziune. Dar roata se întoarce, Dumnezeu judecă, nu eu, poate voi reveni cu ceva nou. Deocamdată mă ocup cu afacerile, cu ferma mea, cu agricultura”, a declarat nea Rață, pentru Click!