Nea Dan Milionaru’ și-a ”oferit” senzații cu mâna pe ”cocoșel”, sub masă, în fața unei blonde

Publicat: 29/09/2021 | 23:40

Dan Nicorescu a surprins mereu prin ținută, dar, mai ales, prin bolizii pe care i-a afișat pe străzile Capitalei! A trecut însă, acum, la un alt nivel. Cu mâna pe „cocoșel” l-au surprins paparazzii CANCAN.RO pe excentricul milionar și asta nu e tot: acțiunea s-a petrecut în fața unei blonde, aflată cu el masă. Avem imaginile uluitoare, în exclusivitate!

O blondină i-a fost partener de discuție lui Dan Nicorescu, fix în buricul târgului, iar reacția excentricului milionar avea să le întreacă pe toate. Femeia parcă s-a prefăcut că nu observă, deși afaceristul își luase treaba în serios. Pe șleau, Nicorescu, prins într-o discuție telefonică, a început să-și frece „cocoșelul”, ziua în amiaza mare, ba chiar cu doamna de față!

Dan Nicorescu a uitat că în fața lui se află o blondă și face gestul necugetat

Cum s-a derulat „show-ul” de la terasă

Totul a început de la un apel telefonic, atunci când Dan Nicorescu și blondina și-au stabilit întâlnirea. O terasă din Capitală le-a picat cu ”tronc”. Acolo au ajuns cei doi, mai grosuț îmbrăcați, pentru că toamna își intră, încet, dar sigur, în drepturi. S-au așezat unul în fața celuilalt și au comandat. Păreau preocupați. De altfel, telefoanele au avut cuvântul. Le-au butonat în neștire. Milionarul și-a luat și de mâncare, blondina, doar de băut. „Show-ul” avea să înceapă în scurt timp!

(CITEȘTE ȘI: DAN NICORESCU ESTE NOUL ”REGE” AL BLING-ULUI. DETALIU INCREDIBIL!)

Telefonul îi sună, Nicorescu răspunde și-l pune la ureche. Se lasă pe spate și conduce discuția cu tonul afaceristului, care impune siguranță. Doar că uită de bunele maniere și… Spre surprinderea blondinei, excentricul milionar începe să-și frece „cocoșelul”! Și nu se întâmplă o dată, Nicorescu pare că și-a uitat mâna acolo, între picioare! E pervers din cale afară, dar, la un moment dat, îi trece. Blonda din fața lui își ridică, în sfârșit, ochii din mobil. Totul e în regulă. Dan Nicorescu încheie chiar discuția, apoi se pune pe înfulecat. Duce treaba până la capăt (înfulecatul, firește), apoi revine la afaceri. Cu blondina, de această dată.

Dan Nicorescu a ieșit la o terasă din Capitală, alături de o blondă

Dan Nicorescu are un garaj cu ”bijuterii” de sute de mii de euro bucata

Rafinatul milionar Dan Nicorescu s-a făcut remarcat în lumea bună nu doar datorită afacerilor de succes pe care le deține, ci și prin pasiunea pe care o are pentru mașinile de lux. Omul de afaceri are în garaj mai multe exemplare de colecție care, în total, valorează aproximativ trei milioane de euro.

Începând cu noile achiziții, primul Ferrari Superfast 812 din România și un Aston Martin DBS Superleggera, până la clasicele Lamborghini Aventador și Rolls Royce Phantom Coupe. Prețurile acestora sunt amețitoare. Aston Martin DBS Superleggera – 350.000 €, Ferrari Superfast 812 din România – 450.000 €, Lamborghini Aventador – 400.000 €, Rolls Royce Phantom Coupe – 450.000 €, Bentley Azure – peste 300.000 €.

(NU RATA: EXCENTRICUL MILIONAR, „CAVALERUL” CU FERRARI. A „TĂIAT” BUCUREȘTIUL ÎN DOUĂ CA SĂ LASE ACASĂ O BRUNETĂ)

Dan Nicorescu este din Târgoviște și a fost funcționar la Banca Românească, iar acum se ocupă cu afaceri imobiliare. Deși la bază este inginer de Aeronave, nu ar fi profesat niciodată. Afacerile avea să și le înceapă pe când avea doar 20 de ani. A făcut comerţ în Turcia şi Serbia, iar opt ani mai târziu avea, deja, primul milion de dolari în conturi.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult