NBA: Meciuri „vedetă” în noaptea de sâmbătă spre duminică!

Publicat: 16/11/2019 | 17:34
NBA

Noaptea de sâmbătă spre duminică ne rezervă 8 confruntări din NBA, cea mai puternică ligă de baschet din lume.

Seara de baschet din Statele Unite ale Americii este deschisă de confruntarea dintre Chicago Bulls și Brooklyn Nets, programată pentru ora 01:00 – ora României. Formația din New York va trebuie să se descurce fără Chandler (suspendat), Durant și LeVert (accidentați). De asemenea, este posibil ca Brooklyn Nets să nu poată conta nici pe Irving, incert.

Indiana Pacers va primi vizita celor de la Bucks începând cu ora 02:00, în timp ce New York Knicks o va înfrunta în propria arena pe Charlotte Hornets începând cu ora 02:30, unde trupa din “Madison Square Garden” poate profita de forma nefastă a celor de la Hornets, ce au fost învinși în 4 din ultimele 5 meciuri disputate.

Noaptea continuă de la 03:00 cu partidele Minnesota Timberwolves – Houston Rockets și Miami Heat – New Orleans Pelicans. De la ora 03:30 sunt programate Dallas Mavericks – Toronto Raptors și San Antonio Spurs – Portland Trail Blazers. Formația din Portland nu va putea miza pe 3 jucători extrem de importanți, Nurkic, P. Gasol și Collins fiind accidentati.

Ultimul meci al serii de sâmbătă spre duminică se va disputa în Los Angeles, începând cu ora 05:30, unde Clippers va primi vizita Atlantei Hawks. Clippers, cotată cu una dintre primele șanse la caștigarea competiției vine după 6 victorii în ultimele 7 dispute jucate în propria arenă!

Programul complet al serii din NBA

D 01:00: Chicago Bulls – Brooklyn Nets;
D 02:00: Indiana Pacers – Milwaukee Bucks;
D 02:30: New York Knicks – Charlotte Hornets;
D 03:00: Miami Heat – New Orleans Pelicans;
D 03:00: Minnesota Timberwolves – Houston Rockets;
D 03:30: Dalas Mavericks – Toronto Raptors;
D 03:30: San Antonio Spurs – Portland Trail Blazers;
D 05:30: Los Angeles Clippers – Atlanta Hawks.