Femeia în vârstă de 31 de ani, gravidă în 9 luni, venise în vizită la concubinul ei ce se află închis la penitenciarul Focşani. Aflată în sala de aşteptare, au lovit-o durerile facerii.
A mers în toaleta penitenciarului unde a născut o fetiţă de aproximativ 2.500 de grame.
La scurt timp, a venit la faţa locului un echipaj medical de urgenţă care le-a acordat îngrijiri medicale atât mamei cât şi bebeluşului. Ulterior, cele două au fost transportate la Spitalul Judeţean.
Atât mama cât şi nou-născutul sunt sănătoşi. Femeia este la a patra naştere, ea mai având doi băieţi şi o fetiţă, notează RTV.
Alex Mazilu