Naomy va fi repatriată în România. Când și unde va avea loc înmormântarea

Publicat: 10/05/2024 | 23:20

Trupul neînsuflețit al lui Naomy va fi adus în România! Prima femeie transgender de la noi din țară va fi repatriată. Chiar în aceste momente, trupul acesteia este pe drum din Germania. Iată când Naomy va fi condusă pe ultimul drum!

Trupul neînsuflețit al primei femei transgender din România, Naomy, va fi repatriat în țară din Germania. Chiar în aceste momente, sicriul este pe drum spre țara noastră.

Naomy s-a stins din viață la vârsta de doar 47 de ani pe data de 19 aprilie 2024. În primă fază, femeia a fost transportată în Germania, colo unde trebuia să i se administreze tratament medical. Din nefericire, aceasta a pierdut lupta pentru viață pe un pat de spital.

Costurile totale pentru repatrierea primei femei transgender de la noi din țară sunt estimate în jurul sumei de 6.000 Euro. Data exactă a înmormântării va fi comunicată după ce trupul neînsuflețit al lui Naomy va ajunge în România.

Antonella Lerca Duda a fost cea care a făcut anunțul legat de repatrierea lui Naomy pe pagina sa de Facebook. Aceasta a postat un mesaj pe rețelele de socializare prin intermediul căruia a felicitat-o pe Limberg Tanja pentru implicarea de care a dat dovadă.

„În primul rând, felicitări pentru toată implicarea ta, Limberg Tanja! Naomy a pornit astăzi către România, s-a lăsat greu adusă într-o țară care și-a bătut joc de ea pe parcursul vieții, dar și așa, ea a iubit țara ei. Odihnă veșnică, regino…”, a fost mesajul transmis de Antonella Lerca Duda pe Facebook.

Citește și: DRAMA NEȘTIUTĂ A LUI NAOMI, CELEBRUL TRANSGENDER CARE A MURIT LA DOAR 47 DE ANI. A FOST ABANDONAT ÎNTR-UN ȘANȚ, LA DOAR 3 ZILE DUPĂ NAȘTERE

Naomy va fi repatriată în România. Unde va avea loc înmormântarea

Conform apropiaților acesteia, Naomy va fi condusă pe ultimul drum în București.

Pentru a o aduce pe Naomy înapoi în țară, mai multe organizații au depus eforturi uriașe, reușind repatrierea cu implicarea autoritățile române și germane.

„În ultimele 10 zile noi, Asociatia Accept și Identity.Education, am fost în contact cu persoanele nu doar cele mai apropiate de Naomy, dar și cele împuternicite legal și moral în a lua decizii. Am ținut legătura atât cu autoritățile române, cât și cu cele germane.

Am început, astfel, procedurile de repatriere și înmormântare ale lui Naomy, în acord atât cu partenerul ei, cât și cu familia din România. Costurile totale estimative sunt de 6000 Euro.

Aceasta este singura modalitate de strângere de fonduri recunoscută de familie. Oricare alt demers de a strânge bani pentru a o aduce acasă pe Naomy nu a fost făcut cu bună știință, în acest scop, așa cum nu va exista niciun alt demers financiar în afară de acesta.

Înmormântarea va avea loc la București, la o dată cuprinsă în intervalul 7-12.05 și într-o locație pe care o vom anunța ulterior”, este uunul dintre mesajele publicate recent pe Facebook.

Costurile estimate pentru procedurile de acest fel se ridică la suma de 6.000 de euro, iar familia a rereușit să facă acest demers doar cu ajutorul acestei strângeri oficiale de fonduri.

Citește și: TRANSSEXUALUL NAOMI ȘI-A PUS SILICOANE. ÎN AȘTEPTAREA AUDIȚIILOR PENTRU BRITAIN’S GOT TALENT, A ÎNCEPUT SĂ IA LECȚII DE CANTO