Nadine a intrat la facultate la 44 de ani! Ce va studia artista care s-a lansat la ”Școala vedetelor”
La 44 de ani, Nadine a dat examenul maturității! Vedeta a mărturisit că experiența a fost unică și frumoasă, mai ales că a studiat alături de fiul ei, în vârstă de 11 ani. După Bac, Nadine a intrat la facultate și s-a mândrit pe rețelele de socializare cu acest aspect.
Va studia psihologia și a scris un mesaj emoționant despre evenimentul acesta.
„Am 44 de ani și am devenit studentă la psihologie la o universitate de stat din America. Am fost acceptată la un program (am să spun în engleză) de Psychology/Undergraduate (Bachelor of Science) – sistem online. Am vrut Bachelor of Science deoarece este orientat programul către cercetare, către știința psihologiei. Am detaliat mai mult pe blog. Nu am cuvinte să îți spun ce înseamnă pentru mine acest lucru. Anul ăsta mi-am îndeplinit două mari visuri, acela de a termina liceul cu Bac-ul luat, și să deven studentă la psihologie.
Visele se îndeplinesc, nu întâmplător am scris și o carte despre asta. Iar îndeplinirea lor o percep a fi simpla. În cazul meu nu am luat ochii de pe ce îmi doream. Sunt recunoscătoare sortii ca pot studia psihologia la nivel de universitate, și nu de amator așa cum am făcut-o pana acum. Tu iti trăiești visul educational? Ai învățat acele lucruri pe care ai dorit sa le știi? Eu n aș fi putut merge prin viață cu o stare de bine dacă nu mă apucam sa aprofundez aceasta pasiune a mea, psihologia – mintea și comportamentul uman/animal. Te îmbrățișez! P.S. Am scris pe blog despre aceasta noua traznaie a vietii mele educationale” a scris artista pe rețelele de socializare.
Nadine a avut emisiune la TVR1
Nadine Voindrouh a intrat în lumea mondenă după ce a participat la “Școala Vedetelor”. Avea să se bucure de emisiuni urmărite cu sufletul la gură de publicul amator de mondenități, dar, la un moment dat, vedeta s-a retras din ”peisaj”.
S-a axat mai mult pe viața persoanlă și și-a întânit dragostea. Nadine este căsătorită cu avocatul Dragoș Apostolescu și împreună au un băiețel. Ulterior, a revenit în lumea televiziunii și, din 2019 până în 2020 a moderat un show la TVR 1, care i-a purtat numele.
Sursa foto: Arhiva Cancan