Nadia Murad și Denis Mukwege au primit Premiul Nobel pentru Pace 2018

De: Cancan
Publicat: 05/10/2018 | 12:14
Nadia Murad și Denis Mukwege au primit Premiul Nobel pentru Pace 2018. Sursa foto: Wikimedia Commons

Dennis McGregor și Nadia Murad au primit premiul Nobel pentru Pace pe anul 2018, a anunțat Comitetul Nobel Norvegian, instituția care acordă prestigioasa distincție.

Nadia Murad și Denis Mukwege au primit Premiul Nobel pentru Pace 2018

Comitetul Nobel Norvegian a acordat distincția doctorului Denis Mukwege (Republica Democratică Congo), care are 63 de ani, și Nadiei Murad (Irak), în vârstă de doar 25 de ani, pentru „eforturile de a pune capăt folosirii violenței sexuale ca armă de război și în conflicte armate”.

În acest an au fost selectaţi 331 candidaţi la Premiul Nobel pentru Pace, dintre care 216 persoane și 115 organizaţii. Doar în anul 2016 au fost înregistrați mai mulți candidați – 376.

Prestigioasa distincție a fost acordată anul trecut Organizaţiei non-guvernamentale Campania Internaţională pentru Interzicerea Armelor Nucleare (International Campaign to Abolish Nuclear Weapons, ICANW).